Emma Răducanu s-a calificat în prima finală a unui turneu pe iarbă! Briantica a bifat cea mai mare performanță de la US Open 2021, când câștiga titlul

Emma Raducanu s-a calificat în finala turneului WTA 500 de la Queen's, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Iva Jovic, scor 6-2, 6-2. Partida a durat doar o oră și 29 de minute, iar duminică sportiva britanică va disputa pentru prima dată în carieră un ultim act pe iarbă.

Emma Răducanu

Credit imagine: Getty Images

Programul turneului WTA 500 de la Queen's a fost dat peste cap de ploaie în această săptămână. Joi nu s-a putut juca niciun meci, astfel că mai multe optimi de finală și cele 4 sferturi au fost programate vineri. Unele dintre meciurile alese de organizatori pentru Arena Andy Murray au fost foarte lungi, astfel că duelul dintre Emma Raducanu, ultimul sfert de finală, nu s-a mai jucat, pentru că era prea târziu și ar fi fost întrerupt din cauza întunericului.
Sportiva britanică a ajuns astfel să dispute astăzi două partide în cadrul turneului. De la ora 14:30, aceasta a evoluat în sferturile de finală, acolo unde a învins-o pe Kamila Rakhimova, calificându-se în premieră în semifinalele unei competiții disputate pe iarbă.
După ora 19:00, Emma a revenit pe teren și a confirmat forma excelentă din această săptămână, când a învins-o inclusiv pe Sorana Cîrstea. Răducanu a obținut o nouă victorie, 6-2, 6-2 cu Iva Jovic, iar acum va juca pentru prima dată în finala unui turneu care se joacă pe această suprafață.
Pentru Emma Răducanu, acesta e cel mai bun rezultat de la câștigarea US Open 2021 încoace. Ea se află la prima finală WTA 500 a carierei și la a doua din 2026, după cea de la Transylvania Open, acolo unde a cedat în fața Soranei Cîrstea.
2 victorii în fața jucătoarelor din top 20 a adunat Emma în această săptămână (cu Sorana Cîrstea și Iva Jovic). În tot anul 2025, ea obținuse doar 3 astfel de succese.

Emma Răducanu visează la trofeul de la Queen's

Emma Răducanu s-a emoționat după victoria cu Iva Jovic și a dezvăluit cât de important ar fi pentru ea să câștige un titlu în fața propriilor fani.
"Cred că această săptămână a fost incredibilă. M-am bucurat cu adevărat să joc aici și cred că acest lucru s-a văzut în jocul meu și în felul în care am reușit să concurez și să trec peste unele momente foarte dificile. Pentru mine înseamnă enorm că am ajuns să joc duminică. Sper din suflet să veniți și mâine să mă susțineți încă o dată.
(n.r. ce ar însemna să câștige titlul) Desigur, dacă întrebi orice jucătoare, mai ales una din Marea Britanie, îți va spune că și-ar dori enorm să câștige titlul aici. Eu și echipa mea, care este acolo și care mi-a fost alături în lunile dificile în care rezultatele nu au fost de partea noastră, am continuat să muncim zi de zi. Vreau să profit de această ocazie pentru a le mulțumi și lor, pentru că datorită lor am ajuns în această situație", a declarat Emma Răducanu la interviul acordat după victoria cu Jovic.
Emma Răducanu va evolua în finala de duminică de la Queen's împotriva Donnei Vekic. Croata le-a stricat fanilor bucuria de a avea un ultima act 100% britanic, după ce a trecut în semifinale de Katie Boulter, cea care o eliminase pe Jaqueline Cristian, scor 6-1, 6-3.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo