Iași Open a venit cu precizări după ediția din acest an! "Am citit toate mesajele voastre de pe toate platformele, atât social media cât și din presă"

Iași Open s-a încheiat luni dimineață cu finala dintre Mayar Sherif și Paula Badosa, meci reprogramat după ce duminică seară a plouat. Ca urmare a reacțiilor apărute cu privire la eveniment, organizatorii au emis un comunicat de presă în care au fost atinse mai multe subiecte importante.

Sursă: Iași Open

Credit imagine: Instagram

În precedentele două săptămâni, Iași a devenit capitala tenisului românesc. Mai întâi s-a desfășurat competiția masculină de tip Challenger, ulterior având loc întrecerea feminină, concurs de categoria WTA 250, cel mai important desfășurat la noi în țară.
Pe parcursul turneelor au fost remarcate mai multe probleme organizatorice, prezentate inclusiv de Eurosport într-un articol. În ceea ce ar fi trebuit să fie ultima zi de concurs, finala dintre Mayar Sherif și Paula Badosa nu a fost devansată și astfel a trebuit să fie amânată, mai întâi din cauza condițiilor meteo și ulterior pentru că starea terenului nu permitea începerea duelului. Într-un sfârșit, disputa s-a jucat luni dimineață.
În cursul zilei de joi, Iași Open a emis un comunicat în care au fost precizate mai multe aspecte, probabil cel mai important fiind că nemulțumirile au ajuns la urechile organizatorilor, feedback-urile sunt luate în calcul în mod constructiv și că vor exista pe viitor ajustări în echipa media.

Comunicatul emis de Iași Open

"Dorim să vă mulțumim pentru că și în acest an ați fost alături de noi, în ciuda vremii care nu a fost prietenoasă și care ne-a forțat de multe ori să luăm decizia de a reprograma meciuri de interes pentru voi.
Atât turneul Concord Iași Open ATP Challenger 100 cât și UniCredit Iași Open WTA 250 sunt prezente în Iași de 7, respectiv 5 ani, ani în care ne-am dorit să creștem nivelul pentru voi, cei care veniți în tribunele Bazei Ciric, cele 2 săptămâni pe an.
Am adus în fața voastră unii dintre cei mai valoroși jucători și jucătoare din circuit, atât în competiție, cât și în cadrul meciurilor demonstrative. Simona Halep, Mirra Andreeva, Stan Wawrinka, Paula Badosa, Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, Raluca Olaru, Irina-Camelia Begu, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan sunt doar câteva dintre numele care au fost prezente pe zgura de la Ciric.
Am extins suprafața Fan Zone-ului și atât partenerii cât și sponsorii turneului au venit cu activări dedicate tuturor categoriilor de vârstă, am instalat un ecran pe care au fost difuzate atât meciurile de la Wimbledon, de la Iași Open, dar în acest an nu am uitat nici de fanii fotbalului și am difuzat meciurile din Campionatul Mondial. Activările au fost extinse și în afara Bazei Ciric și cei mici s-au putut bucura de mini tenis și premii în Mall Moldova, Palas și Parcul Copou.
Pentru că ne dorim să veniți de la an la an în număr cât mai mare, să ne bucurăm împreună de tenis de calitate, am citit toate mesajele voastre de pe toate platformele, atât social media cât și din presă și vă asigurăm că luăm în considerare orice feedback am primit de la voi.
Pentru că foarte multe mesaje au fost legate de reprogramarea meciurilor, în special finala, vă informăm că mereu când au fost programate meciurile a fost consultată prognoza meteo specifică pentru aeroport, care este cel mai aproape de zona Bazei Ciric unde se desfășoară turneul. Pentru ziua de duminică prognoza arăta doar o oră de ploaie ceea ce ar fi făcut posibilă desfășurarea finalei în condiții bune, aceasta urmând să fie difuzată în peste 110 tări, motiv pentru care a fost păstrat programul inițial. Din păcate, pe parcursul zilei, prognoza s-a schimbat și rezultatul a fost unul care chiar dacă nu ni l-am dorit, am fost nevoiți să îl acceptăm cu toții și anume reprogramarea meciului pentru ziua de luni.
Programarea finalei UniCredit Iasi Open WTA 250 pentru ziua de luni a adus provocări logistice majore și costuri suplimentare considerabile (închiriere avion-charter pentru deplasarea jucătoarelor spre următorul turneu). Toate aceste eforturi financiare și administrative au fost asumate exclusiv din respect pentru public şi din dorința de a le oferi jucătoarelor din finală condiții optime de joc, la cele mai înalte standarde.
Pentru promovarea turneului au fost folosite platformele oficiale ale celor 2 turnee, parteneriate GSP, KissFM, DigiSport, prezență locală prin instalarea a 9 bannere orizontale, 20 verticale stradale, afișaj în aeroport, Mall Moldova, Palas Mall și rețeaua wink, iabilet.ro si entertix.ro.
Suntem prezenți pe toate canalele de social media constant și ne dorim să comunicăm cu voi și să simțiți că faceți parte din familia Iași Open, pentru că, fără voi în tribune nu ar exista energia cu care jucătorii se încarcă pentru a oferi spectacol pe teren.
Pentru colegii noștri din presa scrisă, online, radio și TV, vă mulțumim că și în acest an ați ales să fiți lângă noi și ne-ați dat feedback obiectiv pe care noi il considerăm în același timp și constructiv. Sunteți o parte solidă din comunitatea Iași Open și tocmai de aceea, în echipa media vor fi ajustări astfel încât experiența voastră în cadrul turneului să fie cât mai plăcută și eficientă", este comunicatul emis de Iași Open.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo