Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Îmi vine să plâng!" Martina Navratilova îi pune la zid pe organizatorii Wimbledon pentru interzicerea rușilor

Irina Aldea

Actualizat 21/04/2022 la 13:16 GMT+3

Jucătorii de tenis ruși și bieloruși au fost interziși în mod oficial de la Wimbledon 2022. Organizatorii au făcut ieri anunțul, astfel că Medvedev, Rublev, Sabalenka, Azarenka și alții vor lipsi anul acesta de pe iarba de la All England Club. Martina Navratilova a a criticat vehement această decizie.

Martina Navratilova

Credit imagine: Reuters

Ruşii şi bieloruşii, în frunte cu Daniil Medvedev, au fost excluşi miercuri de la ediţia 2022 a turneului de tenis de la Wimbledon, ca răspuns la invadarea Ucrainei, au anunţat organizatorii competiţiei din capitala Marii Britanii: "În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi", a explicat All England Lawn Tennis Club într-un comunicat publicat miercuri.
E corectă decizia englezilor de a le interzice rușilor și bielorușilor participarea la Wimbledon?
"De aceea, intenţionăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor ruşi şi belaruşi la Wimbledon", se adaugă în comunicat.Ruşii Daniil Medvedev, N.2 ATP, Andrey Rublev (8 ATP) şi Anastasia Pavlyuchenkova (15 WTA) şi belarusele Aryna Sabalenka (4 WTA, semifinalistă anul trecut) şi Viktoria Azarenka (fostă N.1, acum 18 WTA) nu-şi vor putea apăra deci şansele la Londra. Decizia excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi ar putea fi revizuită dacă "circumstanţele se schimbă radical până în iunie", precizează comunicatul citat.
CITEȘTE ȘI:

Martina Navratilova critică decizia organizatorilor de la Wimbledon

De 9 ori campioană la Wimbledon, Martina Navratilova nu i-a iertat pe organizatorii de la All England Club și a criticat hotărârea acestora de a-i interzice pe sportivii ruși și bieloruși de la al treilea turneu de Grand Slam al anului: "Sunt dezamăgită, îmi vine să plâng. Suspendarea este o greșeală. Simpatizez cu adevărat cu întregul popor ucrainean, dar acest pas este complet inutil. Este o decizie greșită. Se întâmplă atât de multe lucruri rele în lume în tot acest timp, iar această decizie nu va face pe nimeni să se simtă mai bine.
Mulți jucători din Rusia și Belarus s-au pronunțat împotriva așa-zisei operațiuni speciale. Iar acum ei pot juca doar după ce părăsesc țara. Eu a trebuit să fac acest lucru în 1975 din cauza regimului totalitar. Acum vrem ca ei să o facă din cauza politicii. Pot înțelege suspendarea echipelor naționale, dar nu la nivel individual, atunci este greșit. Mi-aș dori foarte mult ca această decizie să fie anulată, dar cred că este prea târziu. Acum cred că e mult mai ușor să o acceptăm decât să o anulăm", a declarat Navratilova, citată de Telegraph.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo