Incredibil: a fost absolvită de un Tribunal independent, dar TAS a suspendat-o 4 ani! Final de carieră pentru Tara Moore?

Jucătoare britanică Tara Moore, exonerată iniţial de încălcarea codului antidoping (ADRV), a primit o suspendare de patru ani, marţi, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a susţinut apelul înaintat de Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Tara Moore

Credit imagine: Eurosport

Moore, fostă cea mai bună jucătoare britanică de dublu, a fost suspendată provizoriu în iunie 2022 din cauza prezenţei unor steroizi anabolizanţi interzişi în probele prelevate, nandrolon şi boldenon.
"Nu am luat conştient nicio substanţă interzisă în cariera mea. Investighez cum a fost posibil acest rezultat pozitiv şi voi încerca să dovedesc că sunt o sportivă curată", a scris Moore pe "X" acum 3 ani.

Tara Moore şi-a găsit dreptatea într-un tribunal independent, dar TAS a menţinut suspendarea

Jucătoarea a susţinut că nu a consumat niciodată cu bună ştiinţă o substanţă interzisă în cariera sa, iar un tribunal independent a stabilit că sursa substanţei interzise a fost carnea contaminată consumată de ea în zilele anterioare prelevării probei.
Moore a pierdut 19 luni în acest proces înainte de a fi absolvită de ADRV şi revenise în circuit, dar TAS a confirmat apelul ITIA împotriva hotărârii de primă instanţă ''fără culpă sau neglijenţă'' cu privire la nandrolon.
''După analizarea dovezilor ştiinţifice şi juridice, majoritatea Comisiei TAS a considerat că jucătoarea nu a reuşit să demonstreze că nivelul concentraţiei de nandrolon din proba sa era compatibilă cu ingerarea de carne contaminată'', a precizat TAS într-un comunicat.
''Comisia a concluzionat că Moore nu a reuşit să demonstreze că ADRV nu a fost intenţionată. Prin urmare, apelul ITIA este confirmat, iar decizia pronunţată de Tribunalul Independent este anulată'', se mai arată în comunicat.
Anterior, Moore declarase că în timpul suspendării iniţiale de 19 luni, reputaţia, clasamentul şi mijloacele de trai au scăzut treptat-treptat.
Jucătoarea în vârstă de 32 de ani a depus, de asemenea, un recurs incident la TAS, ''solicitând respingerea apelului ITIA, respingerea rezultatului nandrolonului în ADRV sau, alternativ, confirmarea faptului că nu are nicio vină sau neglijenţă''.
Cu toate acestea, TAS a declarat că apelul jucătoarei a fost declarat inadmisibil şi că perioada sa de ineligibilitate de patru ani va începe pe 15 iulie. Perioada de suspendare provizorie deja efectuată va fi dedusă din sancţiune.
''Ştacheta noastră pentru a contesta o decizie de primă instanţă este ridicată, iar decizia nu este luată cu uşurinţă'', a declarat Karen Moorhouse, directorul executiv al ITIA, într-un comunicat. ''În acest caz, sfaturile ştiinţifice independente au indicat că jucătoarea nu a explicat în mod adecvat nivelul ridicat de nandrolon prezent în eşantionul său. Decizia este în concordanţă cu această poziţie'', a adăugat Moorhouse.
Cum Moore a ispăşit deja 19 luni de suspendare, înainte de a fi absolvită de vină de tribunalul independent, ea mai are acum de ispăşit 29 de luni de suspendare. În consecinţă, ea ar fi eligibilă să revină pe teren la începutul lui 2028. În contextul în care britanica va împlini luna viitoare 33 de ani, e puţin probabil ca ea să mai joace vreodată la nivel profesionist, cei doi ani şi jumătate pe care îi mai are din suspendare părând în acest moment "o eternitate".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo