Rafael Nadal, "vinovat" pentru rezultatul unui meci de la Roma? "Matadorul " nici n-a fost prezent pe acel teren

Rafa Nadal a influențat în mod indirect prestația unui alt jucător din circuit la turneul de la Roma, în ciuda faptului că ibericul nu se afla nici măcar pe același teren cu celălalt sportiv. Este vorba despre Adrian Mannarino, care a fost învins la Foro Italico și a punctat după meci cum a reușit "Matadorul" involuntar să îl încurce pe zgura din capitala Italiei.

Rafael Nadal.

Credit imagine: Getty Images

Masters-ul de la Roma se află momentan în faza incipientă, astfel că există foarte multe partide care se desfășoară în mod simultan. De asemenea, jucătorii trebuie să se și antrenze, iar pregătirea lor se poate produce uneori în mod concomitent cu alte meciuri desfășurate pe diverse terenuri din complexul de la Foro Italico.
Acest exemplu s-a produs chiar în ziua de marți, când Adrian Mannarino și Zizhen Zhang se duelau într-un meci din turul secund, iar pe terenul de lângă, Rafa Nadal efectua un antrenament. Fiind cel mai titrat jucător la turneul din capitala Italiei, ibericul a atras cu siguranță un număr extrem de mare admiratori, care nu au ezitat să își arate dragostea față de "Matador".
Deși Nadal s-a bucurat probabil de primirea călduroasă de la antrenament, gălăgia creată de fani i-a produs un disconfort serios lui Mannarino, care a declarat după meciul său că nu s-a putut concentra în prima parte a partidei. Francezul, cap de serie 19 la Roma, a fost învins de jucătorul din China în minimum de seturi, scor 6-1, 6-3.
Citește și:

Ce a spus Mannarino la finalul partidei sale despre Nadal

"Condițiile din startul partidei au fost foarte complicate. Nadal se antrena pe terenul 3, chiar lângă noi, toată lumea țipa, microfonul arbitrului din spate era dat mai tare decât microfonul arbitrului nostru. Este dificil să te concentrezi pe un astfel de teren, în asemenea condiții. Din păcate, mi-a luat prea mult să intru în meci", a spus francezul, potrivit We Love Tennis.
Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, l-a învins cu emoţii joi pe belgianul Zizou Bergs, 4-6, 6-3, 6-4, şi s-a calificat în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma. Nadal, ajuns acum pe locul 305 în clasamentul ATP, s-a impus după două ore şi 47 de minute în duelul cu Bergs, locul 108 ATP, venit din calificări.
Spaniolul, măcinat de accidentări în ultimele două sezoane, nu mai jucase din 2022 la Roma, un turneu pe care l-a câştigat de zece ori, un record, ultima oară în 2021. În turul secund, pe Nadal îl aşteaptă un adversar dificil, polonezul Hubert Hurkacz, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo