Eurosport
"Ești pregătit să joci cu Nadal la Roland Garros?" Djokovic, răspuns de clasă: "Rar s-a mai văzut în istoria sportului"
De
Publicat 08/05/2024 la 19:07 GMT+3
Novak Djokovic vrea să fie în cea mai bună formă la Roland Garros, iar pentru a realiza asta va participa în zilele ce urmează la Masters-ul de la Roma, după pauza pe care și-a luat-o la Madrid. La conferința de presă a fost întrebat și despre un posibil ultim duel cu Rafa Nadal pe zgura pariziană, acesta aducându-i elogii adversarului său, care va participa pentru ultima dată la acest Grand Slam
Novak Djokovic
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic va reveni în acțiune după o absență de aproximativ o lună de la ultimul său meci oficial, jucat la Masters-ul de la Monte Carlo. Primul obiectiv din acest sezon al lui Nole este Roland Garros, însă, până atunci, liderul mondial va juca la turneul de la Roma, unde va beneficia de absența unor rivali precum Carlos Alcaraz sau Jannik Sinner, ambii ieșiți cu probleme medicale după turneul de la Caja Magica.
După ce a absentat de la Mutua Madrid Open, sârbul a decis să își intre în ritm înainte de al doilea Grand Slam al anului și să participe la ultimul turneu important care se desfășoară înainte de Roland Garros, respectiv cel de la Foro Italico.
La conferința de presă premergătoare debutului de la Roma, Novak Djokovic a fost întrebat și despre cel care ar putea fi ultimul său meci cu Rafa Nadal pe zgura pariziană de la Roland Garros, iar sârbul a avut un discurs admirabil la adresa adversarului său de o viață.
"Este probabil una dintre cele mai mari provocări pe care le poți avea în circuit, aceea să joci cu Rafa la Roland Garros. Îi cunoaștem recordurile acolo. Am jucat cu el probabil mai mult decât orice alt jucător pe acel teren central.
Acel teren este imens și are mult spațiu, ceea ce afectează vizual senzația jucătorului. Lui Rafa îi place să stea destul de mult în spate, să meargă în spate. Uneori se întâmplă ca el să fie concentrat, cu ritm și fără greșeli și să simți că este impenetrabil, că este ca un zid.
Este cu adevărat o provocare să îl înfrunți la Roland Garros. Este un atlet incredibil. Tenacitatea și intensitatea pe care le aduce pe teren, acolo în special, este ceva ce rar s-a mai văzut în istoria sportului.
Sunt sigur că va fi un turneu foarte emoționant pentru el, așa cum a fost și la Madrid, dar mai ales la Paris, prin prisma recordurilor pe care le deține acolo", a spus Novak Djokovic, citat de Punto de Break.
Djokovic debutează la Roma cu gândul la Roland Garros
Sârbul a absentat circa o lună din circuit, însă acum spune că se simte excelent și că este gata să își treacă în palmares primul trofeul al anului. Gândul său este inevitabil la Roland Garros, unde speră să triumfe, după ce a cedat la începutul anului în Grand Slam-ul de la Melbourne.
"Am avut mult timp să mă odihnesc și să mă antrenez. Am venit aici în urmă cu două zile pentru a juca pe terenul central și pentru a petrece încă patru sau cinci zile de antrenament înainte de primul meu meci.
Evident, este diferit atunci când te antrenezi, jucând seturi de antrenament, dar vezi la ce nivel ai jocul și te pregătești pentru primul meci oficial.
Cred că sunt pe drumul cel bun pentru a ajunge în vârf la Roland Garros. Sper ca aici, la Roma, să pot juca mai bine decât am făcut-o la Monte Carlo. Să vedem, este pentru prima dată când Roma și Madrid sunt evenimente de aproape două săptămâni, precum Indian Wells și Miami. Cred că asta îți oferă mai mult timp de recuperare între meciuri, dacă ești încă în viață în turneu, ceea ce cred că este util pentru mine", a mai spus legendarul campion sârb.
DJOKOVIC, GHINIONIST LA TRAGEREA LA SORŢI PENTRU ROMA
Nole ţinteşte al 41-lea turneu de ATP 1000 al carierei şi pare că va fi greu de oprit, dar trebuie spus că nu a avut foarte multă şansă la tragerea la sorţi. Astfel, pe sfertul sârbului se află Casper Ruud, finalistul de la Monte Carlo, pentru ca într-o eventuală semifinală în faţă să îi poată sta Alexander Zverev.
În contextul lipsei lui Alcaraz şi Sinner, nu puţin îl văd pe neamţ principalul rival pentru Djokovic, rezultatele pe zgură ale lui Sascha fiind excelente: triplu semifinalist de Roland Garros, germanul are două trofee la Madrid şi e campionul de la Roma din 2017, unde l-a învins în ultimul act chiar pe Nole cu un categoric 6-4, 6-3. În 2018, Sascha a jucat finala la Foro Italico, fiind învins de Nadal, în set decisiv.
Tabloul de la Roma 2024
Aşa pot arăta sferturile de la Roma, dacă favoriţii îşi respectă statutul
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo