Coco Gauff, revenire senzațională de la 0-1 la seturi, la Roma, și mesaj superb pentru adversara sa! Cum a încurajat-o americanca pe Victoria Mboko

Coco Gauff a avut parte de un meci mai greu decât s-ar fi așteptat împotriva Victoriei Mboko, în turul 2 de la Roma. Americanca s-a impus după ce a revenit de la 0-1 la seturi, iar apoi a avut un mesaj superb pentru tânăra de 18 ani, pe care i l-a transmis chiar în timp ce se salutau la fileu.

Gauff v Bencic - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Coco Gauff s-a calificat în turul 3 de la Roma, completând o revenire formidabilă contra Victoriei Mboko. Jucătoarea din Canada a reușit să câștige primul set cu 6-3, dar campioana de la US Open 2023 nu a mai cedat decât 3 game-uri și s-a impus cu 3-6, 6-2, 6-1.
După victoria împotriva talentatei jucătoare de 18 ani, Gauff a ajuns la 20 de victorii în 2025, având un sezon solid. De asemenea, sportiva americancă s-a calificat pentru a 6-a oară în turul 3 la Roma, simțindu-se foarte bine pe zgura din capitala Italiei.
La finalul partidei, Coco a ținut să o felicite pe adversara sa și, totodată, să îi transmită un mesaj de încurajare, dând dovadă de o sportivitate extraordinară. "Ține capul sus, bine? Te-ai descurcat grozav", a fost mesajul jucătoarei din SUA pentru Victoria Mboko.
"Ador să joc la Roma. Este un oraș minunat. Încerc să mănând pe la toate restaurantele bune. Am fost la pizza și a fost grozavă. Ador să mănânc aici, așa că e mai mult un tur al mâncării decât un tur al monumentelor", a declarat Gauff la finalul partidei.
În turul următor, Coco Gauff se va duela cu Magda Linette, iar dacă trece de jucătoare poloneză o va întâlni în optimi pe câștigătoarea dintre Emma Răducanu și Veronika Kudermetova.

Coco Gauff a răspuns tranșant pentru cei care o acuză că abuzează de mesaje legate de religie

Coco Gauff a avut un start bun de sezon, câștigând United Cup alături de echipa Statelor Unite ale Americii și ajungând până în sferturi la Australian Open. Totuși, eșecul cu Paula Badosa de la Melbourne a lăsat urme adânci în moralul său și a urmat o perioadă foarte slabă pentru americancă. Aceasta a fost eliminată prematur de la Doha, Dubai, Indian Wells, Miami și Stuttgart, dar și-a regăsit forma la Madrid, unde a ajuns până în finală.
Coco a cedat în fața Arynei Sabalenka în ultimul act de la Caja Magica, dar per total a fost mulțumită de parcursul său. În discursul de la festivitatea de premiere, Gauff a avut și un mesaj pătrunzător legat de credința sa în Dumnezeu, subliniind că fără ajutorul divinității nu ar fi fost ce este în prezent.
"Vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru această oportunitate. Credința mea este o parte importantă din cine sunt și sunt recunoscătoare pentru fiecare moment pe care îl am pe teren.", a declarat Coco.
Nu a fost prima dată când fosta campioană de la US Open își manifestă public apartenența la religia creștină, dar după afirmațiile de la Madrid aceasta a primit un val de critici în mediul online, mulți considerând că abuzează de mesajele legate de credință, care i-ar putea deranja pe cei care nu au aceeași religie.
La conferința de presă premergătoare turneului WTA 1000 de la Roma, Coco a fost rugată să comenteze pe marginea acestui subiect și a fost foarte deschisă. Americanca e la curent cu multitudinea de critici primite în ultimele zile și a avut un răspuns cât se poate de tranșant pentru toți cei care sunt de părere că deranjează prin declarațiile sale publice privind credința în Dumnezeu.
"Da, credința este ceva foarte important pentru mine. Am spus-o în fiecare discurs. Știu că există o întreagă dezbatere online despre asta, dar am făcut asta în fiecare discurs de când sunt în circuit. Nu încerc să forțez pe nimeni să creadă în ceva. Îmi exprim credința pentru cei care împărtășesc aceleași valori.
Cred că am ajuns într-un punct în care începem să criticăm oamenii pentru că spun orice, fie că este vorba despre religie, de orientarea lor sexuală sau alte lucruri de genul ăsta. Asta este un pic de cenzură. Cred că toți ar trebui să putem face ceea ce vrem să facem atâta timp cât nu dăunează altor oameni. Pentru mine este important să-mi împărtășesc credința și să spun altor oameni că pe mine mă ajută și îi poate ajuta și pe ei în viața lor.", a spus americanca.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo