Aryna Sabalenka, anunț emoționant înaintea meciului cu Sorana Cîrstea de la Roma: "Sper din tot sufletul să ne dea steagul înapoi"
Publicat 08/05/2026 la 12:49 GMT+3
Aryna Sabalenka a început perfect turneul WTA 1000 de la Roma, câștigând lejer meciul cu Barbora Krejcikova din turul secund, iar acum se pregătește de duelul cu Sorana Cîrstea din runda a treia. La conferința de presă de joi, liderul WTA a făcut un apel emoționant, spunând că își dorește foarte mult ca steagul Belarusului să apară din nou în dreptul său, pe fondul recomandării CIO.
Aryna Sabalenka - Iga Swiatek - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Aryna Sabalenka a fost cea mai bună jucătoare din lume în ultimii ani, dar succesele înregistrate de ea au fost sub steag neutru, deoarece WTA a impus restricții jucătorilor din Rusia și Belarus după izbucnirea războiului din Ucraina, în 2022. Concret, cvadrupla campioană de Grand Slam nu a fost catalogată drept o reprezentantă a Belarusului, iar în dreptul său nu a apărut niciun steag în ultimii 4 ani.
Această situație e pe cale să se schimbe în tot sportul mondial, după ce Comitetul Internațional Olimpic a recomandat federațiilor internaționale să nu mai impună această restricție pentru sportivii din Belarus.
"Consiliul executiv nu mai recomandă nicio restricție privind participarea sportivilor din Belarus la competițiile organizate de federațiile internaționale sau alte evenimente sportive internaționale", a fost comunicatul emis de CIO.
Aryna Sabalenka a vorbit despre dorința de a putea juca din nou cu steagul Belarusului în dreptul său, înaintea meciului cu Sorana Cîrstea de la Roma
După victoria cu Barbora Krejcikova de la Roma, Aryna a fost rugată să-și spună părerea despre această situație, iar aceasta nu a evitat subiectul, ci chiar a făcut un apel emoționant la forul care guvernează tenisul feminin, sperând că va putea juca în curând cu steagul Belarusului în dreptul său.
"Sper din tot sufletul să ne dea înapoi steagul. Știu cât de multă inspirație sunt pentru copiii mici. Îmi trimit mesaje și vreau doar să aibă încredere că, indiferent de unde vin, pot ajunge în vârf. Pentru mine, a reprezenta o țară atât de mică și toată munca pe care a trebuit să o depun pentru a ajunge în vârf este ceva incredibil. Să ajung atât de departe înseamnă enorm pentru mine. Aș fi extrem de mândră să reprezint Belarusul.", a spus Sabalenka, citată de welovetennis.com.
După succesul fulger în fața Barborei Krejcikova, Aryna Sabalenka se pregătește de duelul cu Sorana Cîrstea din turul 3 al turneului de la Roma. Aryna s-a declarat foarte fericită cu prestația sa din primul meci de la Foro Italico și e favorită certă în confruntarea cu reprezentanta noastră. Totuși, Sorana are avantajul de a nu avea nimic de pierdut, iar prestația din partida cu Tatjana Maria de joi îi oferă încredere că îi poate pune probleme celei mai bune jucătoare din lume.
2-1 este scorul întâlnirilor directe Sabalenka - Cîrstea. În 2023, la Miami, actualul lider mondial și sportiva din România disputau primul lor meci direct. Atunci, Sorana Cîrstea a câștigat cu un dublu 6-4. Mai apoi, în același an, dar la Madrid, Sabalenka s-a impus cu 6-4, 6-3. Cea de-a treia confruntare, precedenta, s-a consumat în urmă cu doar câteva luni la Brisbane, unde bielorusa a ieșit învingătoare cu scorul de 6-3, 6-3.
Sorana Cîrstea a ajuns de două ori în optimi la Roma, în 2012, respectiv în 2024, când a fost învinsă de Madiso Keys. Românca nu are puncte de apărat după ce a absentat la ediția de anul trecut din cauza unei accidentări. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka a bifat o finală la turneul din capitala Italiei, în 2024, iar la ediția precedentă a fost eliminată în sferturile de finală de Qinwen Zheng. Meciul dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka va avea loc sâmbătă, la o oră care va fi anunțată astăzi de către organizatori.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
3
5
2
6
7
Promo
Promo