Elina Svitolina, victorie fabuloasă în a doua semifinală de la Roma, contra Igăi Swiatek! Recorduri pentru istoria tenisului

Elina Svitolina, a 10-a jucătoare a lumii, s-a calificat în finala de la Roma, după o nouă victorie de colecţie. Ucraineanca a învins-o în set decisiv pe Iga Swiatek, cea mai bună jucătoare pe zgură din istoria recentă, scor 6-4, 2-6, 6-2.

Elina Svitolina e în a 3-a finală de la Roma. Pe primele două le-a câştigat în faţa Simonei Halep

Credit imagine: Getty Images

Scenariu identic în a doua semifinală de la Foro Italico cu cel de la Indian Wells, când Svitolina şi Swiatek au fost faţă în faţă pentru ultima dată. Şi de această dată ucraineanca s-a impus în primul set, pentru ca în manşa secundă poloneza să își ridice nivelul şi să pară că devine favorită la victorie. Ca şi în California, Elina a fost cea care a avut nervii mai tari în decisiv, obținând o nouă victorie mare, care o recomandă printre marile favorite de la Roland Garros, turneu care începe săptămâna viitoare.
Duelul în partida încheiată cu scorul de 6-4, 2-6, 6-2 în favoarea est-europencei a fost decis de concentrarea în momentele cheie ale partidei. Swiatek s-a confruntat cu "doar" 9 mingi de break, însă a salvat doar 3, în timp ce Svitolina i-a oferit de nu mai puţin de 16 ori şansa oponentei să îi "spargă" serviciul. Extrem de tare din punct de vedere mental, Svitolina a salvat 11 dintre acele puncte, lucru care cu siguranţă a "săpat" în încrederea fostului lider mondial.
Cu succesul de azi-noapte, Svitolina a devenit a doua jucătoare din lume, care să obţină victorii în faţa lui Swiatek pe 3 suprafeţe diferite, doar Ostapenko reușind o performanţă de acest gen în trecut. Interesant e că toate aceste succese au venit în set decisiv.

Bornele setate de Elina Svitolina, după calificarea în finala de la Roma

La 31 de ani şi 235 de zile, sportiva din Ucraina a devenit cea mai în vârstă tenismenă care învinge foste campioane de la Roma la turneul din capitala Italiei. Anterior succesului cu Swiatek, Elina o eliminase pe Rybakina.
Elina a devenit totodată cea mai în vârstă jucătoare din istorie care să obţină la Foro Italico victorii împotriva a cel puţin două jucătoare de top 5 WTA. Svitolina mai reuşise astfel de rezultate la Turneul Campioanelor 2019.
De la debutul lui 2025, Svitolina a jucat 8 partide de 3 seturi, dovedindu-se o specialistă a confruntărilor care şi-au găsit deznodământul în set decisiv: 7 victorii.
Svitolina are rezultate fabuloase în 2026 în faţa celor mai bune jucătoare din lume. Ea a reuşit să o învingă pe Swiatek de două ori, pe Gauff, adversara din finală, tot de două ori, dar şi pe Rybakina şi Andreeva.
Svitolina caută al 3-lea titlu la Roma, după cele din 2017 şi 2018, când de fiecare dată trecea în ultimul act de Simona Halep. Am fost la un pas să avem o nouă finală între sportive din Ucraina şi România, dar Cîrstea a cedat în penultimul act în faţa lui Coco Gauff.
Svitolina şi Gauff s-au întâlnit de 5 ori până acum, scorul fiindu-i favorabil sportivei europene. Toate confruntările au avut loc pe hard, astfel că e interesant de văzut ce se va întâmpla între cele două pe zgură. În teorie, Elina e ceva mai bine pregătită pentru această suprafaţă, însă Coco e campioana în exerciţiu de la Roland Garros.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo