Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinale la Roma! Românca, răpusă de Coco Gauff, după un început foarte bun
Actualizat 14/05/2026 la 17:34 GMT+3
Sorana Cîrstea a fost învinsă de Coco Gauff în prima semifinală a turneului WTA 1000 de la Roma. Românca a făcut un meci bun în prima parte, dar americanca și-a ridicat nivelul și s-a impus în minimum de seturi, scor 6-4, 6-3 și s-a calificat în a doua finală consecutivă la Foro Italico. Adversara lui Gauff în ultimul act va fi Iga Swiatek sau Elina Svitolina.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea a făcut unul dintre cele mai bune turnee din carieră la Roma (WTA 1000), dar aventura sa la Foro Italico s-a oprit în semifinale. După victoriile cu Tatjana Maria, Aryna Sabalenka, Linda Noskova și Jelena Ostapenko, sportiva noastră nu a putut trece și de Coco Gauff, în fața căreia a cedat la capătul unui meci decis în special de apărarea excelentă a americancei.
Sorana avea un bilanț de 0-3 în meciurile cu americanca, dar a început foarte bine semifinala de astăzi, câștigând primele două game-uri. Românca a servit impecabil în continuare și și-a păstrat avantajul până la 4-2, dar Gauff și-a ridicat apoi nivelul și nu a mai greșit mai deloc, reușind să revină și să egaleze la 4, fructificând prima minge de break pe care și-a procurat-o.
Perioada bună a americancei a continuat și ea și-a adjudecat și următoarele două game-uri, astfel că primul set a ajuns în dreptul său.
Sorana Cîrstea, învinsă de Coco Gauff în prima semifinală de la Roma! Românca părăsește Foro Italico cu fruntea sus
Sorana nu și-a revenit nici în startul actului secund și Gauff s-a desprins la 2-0. Totuși, experiența a ajutat-o pe sportiva noastră să nu cedeze complet și a oprit seria adversarei cu un break, după care a egalat la 2.
Gauff și-a făcut apoi serviciul și a revenit la conducere, iar meciul a fost apoi întrerupt aproximativ 10 minute, pentru că un spectator a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pauza nu i-a priit Soranei, care și-a pierdut ușor serviciul la reluarea jocului, dar nici de această dată nu a cedat și a recuperat imediat handicapul de un break. Din păcate, românca și-a cedat încă o dată serviciul și apoi nu a mai găsit resurse de a reveni, Gauff impunându-se cu scorul final de 6-4, 6-3, după o oră și 17 minute de joc.
Așadar, Sorana Cîrstea a ratat șansa de a se califica în a doua finală a carierei la un turneu WTA 1000, după cea de la Toronto 2013 (pierdută la Serena Williams), dar are suficiente motive de satisfacție după parcursul de la Roma. Românca pleacă acasă cu un premiu de aproape 300.000 de euro, al doilea cel mai mare din cariera sa (doar pentru sfertul de la US Open 2023 a încasat mai mult), dar, mai importat, e că a urcat locuri bune în clasamentul WTA. Începând de luni, Cîrstea va fi pe locul 21 WTA, egalându-și astfel cea mai bună performanță a carierei din punct de vedere al ierarhiei.
Ca atare, Sorana are toate motivele să fie încrezătoare pentru Roland Garros, unde câteva meciuri câștigate i-ar aduce pătrunderea în premieră în top 20 mondial, ceea ce ar fi o realizare uriașă pentru o sportivă de 36 de ani.
De partea cealaltă, Coco Gauff se pregătește să joace a doua sa finală consecutivă la Roma. Anul trecut, ea a pierdut în ultimul act în fața lui Jasmine Paolini. Sâmbătă, americanca se va lupta pentru trofeul cu Iga Swiatek sau Elina Svitolina, care vor fi față în față în a doua semifinală de la Foro Italico, programată astăzi (va începe în jurul orei 22:00, după ultimul sfert de la masculin: Daniil Medvedev - Martin Landaluce).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
4
3
6
6
Promo
Promo