Sorana Cîrstea a aflat cu cine joacă în sferturi la Roma! Românca, șansă uriașă la Foro Italico: duel cu o veche prietenă

Sorana Cîrstea s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Roma după ce a trecut de Linda Noskova. În continuare o va înfrunta pe Jelena Ostapenko, o veche prietenă a sportivei noastre și totodată o jucătoare pe care o cunoaște foarte bine, având la activ șapte meciuri directe.

Sorana Cîrstea, Roma 2026

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea s-a eliberat complet de presiune, iar parcursul de la Roma e dovada vie. Sportiva noastră a trecut sâmbătă de Aryna Sabalenka, producând surpriza turneului, iar luni a confirmat victoria cu liderul WTA și a învins-o și pe Linda Noskova, calificându-se în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Foro Italico.
În continuare, pentru un loc în semifinale, Sorana Cîrstea se va duela cu o veche prietenă și o foarte bună cunoștință din circuit. Este vorba despre fosta campioană de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, aflată pe locul 36 WTA. Letona a trecut în optimi de favorita numărul 24, Anna Kalinskaya, cu scorul de 6-1, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 11 minute de joc și la finalul căruia nu a exista o strângere de mână.

Sorana Cîrstea - Jelena Ostapenko, pentru un loc în semifinale la Roma

Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko se cunosc foarte bine, asta pentru că au disputat nu mai puțin de șapte meciuri în circuitul mondial feminin. Scorul este 4-3 în favoarea letonei, însă românca a câștigat ultimele două înfruntări directe, la Wuhan, în 2025, și la Brisbane, la începutul acestui an.
Sorana are așadar șansa de a egala scorul la directe și de a se califica pentru prima dată în semifinale la turneul WTA 1000 de la Foro Italico. De doar trei ori în carieră a reușit Sorana Cîrstea să ajungă în semifinalele unui turneu WTA 1000 și doar o dată într-o finală, la Toronto, în 2013.
Meciul Sorana Cîrstea - Jelena Ostapenko se va disputa mâine la Roma, urmând ca ora de joc să fie anunțată de către organizatori în următoarele câteva ore. Sportiva noastră are o șansă importantă de a acumula puncte la Roma și Roland Garros, asta pentru că în 2025 nu a participat la cele două competiții pe zgură din cauza unei accidentări la gambă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol