Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ion Țiriac dă lovitura! Reuniunea tripletei de aur Federer – Nadal - Djokovic se produce la Madrid

Irina Aldea

Publicat 07/04/2021 la 11:21 GMT+3

La turneul lui Ion Țiriac se va produce reuniunea tripletei de aur a tenisului mondial masculin, Roger Federer – Rafael Nadal – Novak Djokovic.

Ion Țiriac

Credit imagine: Eurosport

Ion Țiriac a primit în urmă cu câteva zile confirmarea că Serena Williams nu va fi prezentă la Madrid pentru competiția organizată la Caja Magica. Presa din Statele Unite ale Americii a transmis că aceasta este o lovitură cruntă încasată de turneul patronat de magnatul român. Totuși, situația pare să fie diferită. Dacă la feminin singura absentă din Top 40 este Serena Williams, la masculin se va produce reuniunea tripletei de aur a tenisului masculin: Roger Federer – Rafael Nadal – Novak Djokovic.
Rafael Nadal, Novak Djokovic et Roger Federer.
Rafael Nadal și Novak Djokovic erau cumva confirmați la această competiție încă de dinaintea publicarea listelor de participanți. Acum, că informația a fost confirmată, Roger Federer va fi și el prezent pe zgura de la Mutua Madrid Open. Elvețianul a revenit în circuit la turneul de la Doha după o pauză de aproape 13 luni și a disputat în Qatar doar două meciuri. Acum, FedEx e pregătit să treacă la o altă suprafață, totul pentru a strânge meciuri în picioare pentru marile obiective din acest sezon: Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo, ambele evenimente transmise pe Eurosport și Eurosport Player.

Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, reuniunea mult așteptată la Madrid

Roger Federer va fi cel de-al șaptelea favorit la turneul de la Madrid și va juca acolo pentru a doua oară în ultimii cinci ani. Ultima oară când a evoluat în capitala Spaniei a fost în 2019, atunci când a fost învins de Dominic Thiem. De când s-a înființat turneul la Madrid, din 2002, Roger Federer s-a impus de trei ori, în 2006, 2009 (pe zgura albastră) și în 2012. La Madrid, elvețianul a obținut una dintre cele două victorii ale lui pe zgură în fața lui Nadal, în 2009.
Chiar dacă listele de participare pot suferi schimbări până la momentul de început al turneului, cei trei coloși ai tenisului mondial masculin și-au dat acordul să joace la Madrid. Asta înseamnă că Mutua Madrid Open va fi primul turneu de la Australian Open 2020 (15 luni în urmă) când Federer, Nadal și Djokovic sunt toți pe tabloul principal al unei competiții. Zvonuri din Serbia transmit că Djokovic ar putea să se retragă, dar în acest moment, Nole a decis să rămână pe lista de participare.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo