Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Begu, meci mare în primul tur de la Adelaide

Cristian Mihală

Publicat 02/01/2023 la 09:08 GMT+2

Irina Begu a debutat cu dreptul în noul an, sportiva din București impunându-se în fața lui Shelby Rogers, scor 3-6, 7-6(5), 6-1, în primul tur de la Adelaide.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Fără meci din septembrie - a suferit o intervenție chirurgicală la nas între timp -, sportiva noastră a început impecabil sezonul 2023. În primul set al disputei cu Rogers, de la Adelaide, Irina a părut puțin "ruginită", dar ulterior și-a găsit ritmul.
Trebuie spus că reprezentanta noastră a fost condusă cu set și 2-0, dar apoi a devenit extrem de solidă, impunându-se cu 3-6, 7-6(5), 6-1, după două ore și 38 de minute de joc. De menționat că sportiva din SUA a revenit în setul doi de la 2-4 și de la 0-5 în tie-break, dar în cele din urmă jucătoarea din București a fost mai puternică.
A fost a treia întâlnire dintre Begu și Rogers, sportiva de peste Ocean impunându-se în precedentele două dispute, de fiecare dată în minimum de seturi (la Roland Garros 2016 și Indian Wells 2021).
În turul următor, Irina va avea o altă adversară redutabilă, urmând a o întâlni pe învingătoarea din disputa Karolina Pliskova - Jelena Ostapenko.
Cealaltă jucătoare din România prezentă pe tabloul de la Adelaide, Sorana Cîrstea, va debuta în turneu contra unei jucătoare din calificări, Viktorija Golubic. În caz de succes, Sori va avea apoi meci cu Ons Jabeur, favorita 1, care a beneficiat de prim tur liber.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo