Ivanisevic face scut în fața lui Sinner: "Vor să-i distrugă viața!" Convingerea croatului: "Știu asta!"

Jannik Sinner are în continuare emoții în privința acuzațiilor de dopaj, asta pentru că WADA a făcut apel, iar cazul italianului va fi rejudecat la începutul anului 2025. Goran Ivanisevic, fostul antrenor al lui Djokovic, e convins că în WADA există oameni care vor "să le distrugă viața altora".

Goran Ivanisevic & Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner a crezut până în ultimul moment că a scăpat definitiv de acuzațiile de dopaj, după ce un tribunal independent l-a achitat. Totuși, liderul mondial va trebui să treacă din nou prin emoțiile unui proces, deoarece Agenția Mondială Antidoping (WADA) a făcut apel la TAS și cazul se va rejudeca la începutul anului viitor.
Liderul mondial s-a declarat surprins de inițiativa WADA și a anunțat că nu se teme de nimic, fiind convins că își va demonstra încă o dată nevinovăția. Goran Ivanisevic, fostul antrenor al lui Novak Djokovic, a vorbit în cel mai recent interviu acordat și despre situația problematică a italianului.

Ivanisevic e convins de nevinovăția lui Sinner și acuză WADA de rea-voință

Fostul campion de la Wimbledon și nou antrenor al Elenei Rybakina, Ivanisevic adoptă o poziție clară în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: "Sper sincer să îl lase în pace pe Jannik și să îi permită să joace. Tenisul are nevoie de Sinner.
Când lucram cu Cilic am avut de-a face cu WADA și acei oameni, mulți dintre care nu-mi plac, vor doar să distrugă viața cuiva, știu asta. Sper ca acest caz al lui Sinner să se soluționeze în favoarea lui", a spus Ivanisevic, care a vorbit de asemenea în detaliu despre noua colaborare, alături de Rybakina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo