Jannik Sinner, "îmbolnăvit" de organizatori şi ATP? Lumea tenisului "fierbe" după deciziile incredibile de la Cincinnati
Publicat 19/08/2025 la 08:42 GMT+3
Jannik Sinner a abandonat în finala de la Cincinnati, contra lui Carlos Alcaraz, iar multe voci importante din tenis critică în termeni duri programarea partidelor. Ultimul act de la turneul din Ohio a început la ora 15:00, într-o căldură toridă, iar italianul nu a rezistat.
Alcaraz a câștigat trofeul de la Cincinnati Open, dup retragerea lui Sinner (SNTV)
Sursa video: SNTV
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 9.193.540 de dolari, luni, după ce italianul Jannik Sinner, liderul mondial la zi, a abandonat la scorul de 5-0 pentru iberic.
Sinner a fost anunţat ''bolnav'' de către arbitrul meciului, cu puţine zile înaintea debutului ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open.
Confruntarea din finala de la Cincinnati era una foarte aşteptată, după succesul lui Alcaraz în finala de la Roland Garros şi cel al lui Sinner la Wimbledon, dar nu am avut nici pe departe spectacolul aşteptat. Iar acest lucru li se datorează organizatorilor, care au programat un ultim act care se anunţa un spectacol total într-o zi de luni, la ora 15:00.
"O finală lunea, la 3 după-amiaza, în august, după un tur de forţă la Toronto şi Cincinnati. Atât de multe retrageri şi jucători morţi de oboseală. Ceva trebuie să se schimbe", a scris ibericul pe Instagram, imediat după ce Sinner a fost forţat să abandoneze în ultimul act de la turneul din Ohio.
Davidovich Fokina nu a fost singurul care i-a criticat dur pe organizatorii de la Cincinnati pentru program. Unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de tenis din lume, Benoit Maylin, i-a ironizat pe cei din conducerea turneului din Ohio pentru deciziile lor fără sens.
"Ce idee grozavă să aștepți 12 zile pentru a programa o finală la ora 15:00, ora locală, într-o zi de luni, în mijlocul unei călduri toride, ca să strici un meci Sinner - Alcaraz. Jannik a părut să se clatine imediat ce a păşit în soare...Nu am avut nicio finală", a fost opinia dură a cunoscutului ziarist francez.
Organizatorii de la Cincinnati dau vina pe ATP, dar ora de start ţine de "jurisdicţia" lor
Trebuie spus că organizatorii de la Cincinnati şi-au declinat responsabilitatea pentru disputarea finalei luni, ATP fiind cea care a luat o astfel de hotărâre. Totuși, ora fixată probabil că nu a mai intrat sub "jurisdicţia" forului tutelar al tenisului masculin.
Într-o discuţie purtată cu directorul turneului, Bob Moran, jurnalistul Ben Rothenberg a aflat cum s-a ajuns la ciudăţenia de a se juca lunea, cu doar o zi înainte de startul turneului de dublu mixt de la US Open (unde Swiatek, Alcaraz şi Sinner erau toţi implicaţi).
Ben Rothenberg: "Un ultim lucru despre programul de la Cincinnati: finala de luni. Mi se pare puțin confuz".
Bob Moran: "Da, nu e alegerea noastră".
Ben Rothenberg: "Cum s-a întâmplat asta?"
Bob Moran: "E decizia ATP Tour".
Ben Rothenberg: "ATP a vrut o finală lunea?"
Bob Moran: "Da, o finală lunea".
Ben Rothenberg: "De ce?"
Bob Moran: "Pentru a da mai mult timp de recuperare jucătorilor".
Ben Rothenberg: "Am înțeles".
Bob Moran: "Atât. Voi credeți că eu vreau finală lunea?"
Ben Rothenberg: "Sper că nu".
Bob Moran: "Nu, deloc".
Ben Rothenberg: "Totuși nu înțeleg de ce e finala luni".
Bob Moran: "Nici eu. Dar vor anumite zile libere pentru jucători. Motivul principal pentru cele două săptămâni a fost să le ofere mai mult timp liber".
De notat că Jannik Sinner nu va mai participa la turneul de dublu mixt de la Flusing Meadows, dedicând următoarele zile exclusiv recuperării, astfel încât să fie în formă fizică perfectă duminică, atunci când începe turneul de simplu de la US Open.
În schimb, Alcaraz şi Swiatek au împărţit acelaşi avion, aceştia deplasându-se deja către New York. Ibericul şi Emma Răducanu au meci în această seară, de la 21:00, contra perechii americane Jessica Pegula/Jack Draper. Iga va intra pe teren chiar mai devreme, ea şi Ruud urmând a-şi măsura forțele cu alţi americani, Tiafoe/Keys, de la ora 19:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo