Jannik Sinner, în istoria tenisului! Depășește recordul lui Wilander de săptămâni ca #1 ATP

Jannik Sinner are garantat din punct de vedere matematic faptul că va rămâne locul 1 ATP până la jumătatea lui noiembrie. Aproape incredibil, acest lucru va fi sinonim cu depășirea lui Mats Wilander la numărul de săptămâni la rând în fotoliul de lider al ierarhie masculine.

Mats Wilander opinando sobre los Alcaraz-Sinner.

Credit imagine: Eurosport

Proaspăt campion la US Open, Jannik Sinner își începe a 14-a săptămână ca numărul 1 în clasamentul ATP luni, depășindu-l pe Andy Roddick (13) și plasându-se foarte aproape de cele 16 săptămâni ale lui Medvedev.
Iar avantajul substanțial pe care îl are italianul față de Alexander Zverev (4.105 puncte) și Carlos Alcaraz (4.490 de puncte) îi garantează că își menține această poziție cel puțin până pe 11 noiembrie. Astfel, va mai adăuga opt săptămâni în fruntea clasamentului ATP și îl va depăși pe legendarul Mats Wilander la numărul de săptămâni consecutive pe primul loc. Asta în contextul în care suedezul e o adevărată legendă a tenisului, cucerind nu mai puțin de 7 Grand Slamuri în anii '80. Expertul Eurosport nu a adunat mai multe săptămâni pe primul loc pentru că lupta între primii clasați acum 40 de ani era una infernală, McEnore, Connors, Lendl, Edberg, Becker și, spre finalul deceniului, Agassi, Sampras și Chang, fiind toți la un nivel extraordinar.

Jannik Sinner are locul 1 ATP "antamat" și în perspectivă. Doar Alcaraz îi dă emoții

Dacă elevul lui Cahill va obține rezultate bune la Beijing, Shanghai și Paris, șederea lui până la sfârșitul anului pe locul 1 ATP ar putea fi aproape garantată, fără să depindă de rezultatele care se înregistrează la Turneul Campionilor. Ca o concluzie, sunt șanse de peste 90% ca primul italian campion la Flushing Meadows să termine anul pe prima poziție în ATP.
De altfel, la cum joacă Sinner în acest moment, pare improbabil că va ceda foarte curând fotoliul de lider ATP. Singura amenințare reală, care să își găsească justificare în realitatea următoarelor luni, ar putea veni de la Alcaraz. Acesta a făcut doar optime la Shanghai și tur secund la Paris, în 2023, astfel că e de așteptat să pună multe puncte în clasament în acest final de sezon, dacă va avea rezultate pe măsura "CV-ului" său. Carlitos ar trebui să lege faze finale sau chiar titluri la Turneul Campionilor (semifinală în 2023) și Australian Open (sfert în acest sezon) pentru a avea o șansă reală să îl depășească pe Sinner în ianuarie-februarie anul viitor. Dacă Jannik va scăpa cu bine de acea perioadă, atunci protejarea poziției întâi în clasament va deveni puțin mai simplă în lunile de primăvară-vară, în 2025, Alcaraz având de apărat punctele aferente tilurilor de la Indian Wells, Madrid, Roland Garros și Wimbledon.
De notat că nu e complet exclus ca Novak Djokovic, care a avut un 2024 modest, fără vreun titlu ATP, poate să revină și el în ecuația poziției 1 ATP în 2025, dacă motivația va fi la fel de puternică precum în sezonul trecut, de exemplu. Totuși, sârbul va împlini la anul 38 de ani și, chiar dacă va avea un cuvânt greu de spus în Grand Slamuri, probabil va "sări" peste multe turnee, astfel că e un mare semne de întrebare privind adunarea de puncte care să îl readucă în fruntea ierarhiei.
Clasamentul ATP după US Open
1. Jannik Sinner - 11180 punte
2. Alexander Zverev - 7075
3. Carlos Alcaraz - 6690
4. Novak Djokovic - 5560
5. Daniil Medvedev - 5475
6. Andrey Rublev - 4645
7. Taylor Fritz - 4060
8. Hubert Hurkacz - 4060
9. Casper Ruud - 4010
10. Grigor Dimitrov
Clasamentul ATP Race 2024 (primii 3 clasaţi sunt deja calificaţi pentru Torino)
1. Jannik Sinner - 9000 puncte
2. Alexander Zverev - 6115
3. Carlos Alcaraz - 6010
4. Daniil Medvedev - 4420
5. Taylor Fritz - 3890
6. Casper Ruud - 3795
7. Andrey Rublev - 3480
8. Alex De Minaur - 3305
9. Novak Djokovic - 3260
10. Grigor Dimitrov - 2835
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo