Jaqueline Cristian, eliminată de Elena Rybakina de la Montreal, după un set doi în care a avut 4-1 în tie-break

Jaqueline Cristian a jucat excelent în setul doi al duelulul cu Elena Rybakina, din turul 3 de la Montreal, dar a fost nevoită să se recunoască învinsă. Sportiva noastră a cedat cu 0-6, 6-7, însă Rogers Cup a fost un turneu bun pentru ea, mai ales că a fost la prima participare pe tabloul principal.

Jaqueline Cristian, în meciul cu Elena Rybakina, din turul 3 de la Montreal 2025

Credit imagine: Getty Images

După ce a eliminat-o pe cehoaica Linda Noskova (23 WTA), cu 6-3, 6-4, Jaqueline Cristian (27 ani, 59 WTA), singura sportivă din ţara noastră rămasă în concurs la Montreal (Cîrstea şi Ruse au fost eliminate încă din runda inaugurală) avea o misiune foarte complicată pentru a ajunge în optimile turneului. "Jaq" avea de trecut "Rybakina", fostă campioană la Wimbledon şi finalistă la Australian Open.
Chiar dacă partida dintre Rybakina şi Cristian părea a avea în teorie o mare favorită, trebuie spus că scorul întâlnilor directe era egal, 1-1. În ultima confrunare directă, sportiva noastră a reuşit un meci mare, câștigând cu 6-4, 6-3 (la Doha, în 2022).
Acest lucru nu a contat în primul set al disputei din această dimineaţă, kazaha intrând extrem de montată în meci şi trecându-şi în cont prima manşă după doar 25 de minute, cu 6-0. A fost un set în care Elena a câştigat 100% din punctele jucate cu primul serviciu, dar trebuie spus şi că reprezentanta noastră a greşit mult, fiind parcă uneori copleşită de miză şi de numele oponentei.

Jaqueline Cristian, replică extrem de solidă pentru Rybakina, în setul secund al partidei de la Montreal

În setul secund, însă, Jaqueline Cristian nu doar că s-a adunat, dar a fost extrem de concentrată în momentele cheie. La 4-4 a salvat două mingi de break, astfel că s-a ajuns în tie-break, după ce fiecare dintre jucătoare şi-a menţinut serviciul de fiecare dată.
În prelungirile setului secund, bucureşteanca a condus cu 4-1 şi părea că e foarte aproape să împingă disputa în decisiv, dar Rybakina s-a folosit de experienţa superioară: a câştigat 6 din următoarele 7 puncte pentru un succes cu 6-0, 7-6(5) şi obiecivul de a ajunge din nou măcar în semifinale, ca acum doi ani, rămâne în picioare.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat deja un cec de 33.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, lucru care ar putea să o aducă, în funcţie de rezultatele de la Montreal, în primele 50 din lume după Rogers Cup.
În ceea ce o priveşte pe Elena Rybakina, aceasta va juca în optimi cu favorita 30, Dayana Yastremska. Ucraineanca a reuşit o surpriză, depăşind-o în al 3-lea tur pe americanca Emma Navarro, a 8-a favorită. Rybakina şi Yastremska s-au întâlnit o singură dată în circuit, chiar în acest debut de sezon, la Australian Open (6-3, 6-4 pentru fosta campioană de la Wimbledon).
Odată cu eliminarea lui Jaqueline Cristian, România a rămas fără reprezentantă la Rogers Cup, un turneu excelent pentru tricolore în istoria recentă: pe lângă finala pierdută de Sorana Cîrstea în 2023, în fața Serenei Williams, Simona Halep a reuşit să câştige de trei ori titlul în Canada (2017, 2019 şi 2022). În plus, ea a mai jucat aici o finală şi o semifinală. În niciun alt turneu de WTA 1000 cea mai mare jucătoare din istoria ţării noastre nu a mai reuşit hat-trickul (are câte două succese la Dubai şi Madrid).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo