Anunțul lui Carlos Alcaraz după accidentarea de la Tokyo! "Nu o să mint! A fost ghinion"

Carlos Alcaraz a tras o sperietură groaznică în timpul duelului cu Sebastian Baez, din primul tur de la Tokyo. Ibericul s-a accidentat la tendonul lui Ahile și toată lumea s-a temut de ce e mai rău, inclusiv jucătorul recunoscând că era de părere că nu va putea continua partida, în primele 5 minute după ce a simțit acea durere.

Laver Cup 2025 | Alcaraz ne-a arătat de ce este numărul 1 mondial, cu o scurtă minunată

Sursa video: SNTV

Carlos Alcaraz a fost aproape de o accidentare care l-ar fi scos luni bune din circuitul ATP, însă, din fericire, totul s-a încheiat doar cu o sperietură zdravănă pentru liderul mondial.
Ibericul l-a învins pe Sebastian Baez în primul tur de la Tokyo, scor 6-4, 6-2, dar a suferit o accidentare la tendonul lui Ahile în primul set. Carlitos a avut nevoie de un time out medical și a putut continua ulterior meciul, arătând un nivel ridicat în setul 2.
Alcaraz a recunoscut că a tras o sperietură groaznică, iar în primele 5 minute de la accidentare era convins că nu va mai putea continua partida. Asta s-a văzut și din expresia facială a spaniolului, care spune că următoarea zi și jumătate va fi foarte importantă pentru a vedea cum se simte.
"Mi-a fost frică. Nu o să mint. Am simțit glezna și a fost o senzație urâtă. Am fost foarte îngrijorat la început. Sunt doar fericit că am putut juca după asta. O să încerc să fiu pregătit pentru următorul meci. A fost ghinion. În primele cinci minute am crezut că nu voi putea continua.
Să vedem, dar cred că următoarea zi și jumătate nu va fi ușoară pentru mine, așa că voi încerca să mă refac și să fac tot ce este nevoie ca să fiu pregătit pentru următoarea rundă, să pot juca și să am un nivel suficient de ridicat ca să pot concura", a declarat Alcaraz imediat după victoria cu Baez, citat de ATP Tour.com.
În turul 2 al turneului de la Tokyo, Alcaraz ar urma să dea peste Zizou Bergs, cel care l-a învins în runda inaugurală pe Alejandro Tabilo, scor 1-6, 7-6, 7-6.

Carlos Alcaraz l-a învins pe Sebastian baez în primul tur de la Tokyo

Meciul a început cu argentinianul la serviciu, iar Carlitos s-a instalat la conducerea jocului încă din primul game, când a reușit să facă breakul. A urmat un game lung pe serviciul liderului mondial, în care Baez a obținut și o minge de break, pe care nu a reușit să o convertească.
Sebastian a obținut apoi primul său game din partidă, iar ulterior a făcut breakul și a egalat la 2. Alcaraz nu a câștigat niciun punct pe propriul serviciu în game-ul al patrulea.
În game-ul al cincilea din primul set a urmat o sperietură zdravănă pentru iberic. Baez a pus o scurtă excelentă, iar în încercarea de a ajunge la minge, Alcaraz a simțit o durere puternică la glezna piciorului stâng, prăbușindu-se pe teren.
Carlitos a avut nevoie de îngrijiri medicale, având dureri la tendonul lui Ahile. Spaniolul a avut nevoie de time-out medical, a fost bandajat, după care a continuat partida.
S-a mers ulterior umăr la umăr până la scorul de 4-4, moment în care numărul 1 ATP a făcut breakul, iar apoi a închis setul cu 6-4. În setul secund, diferența de valoare a fost mult mai clară, iar Alcaraz și-a adjudecat victoria, scor 6-4, 6-2.
Odată cu această victorie, Alcaraz a ajuns la 90% rată de succes în 2025. El a câștigat 63 de meciuri și a pierdut doar 7 în acest an, pe locul 2 în clasament fiind Jannik Sinner, cu un procentaj de 88,1%, cei doi fiind singuri cu procentaje mai mari de 80% la victorie.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo