Kyrgios crede că un singur jucător din lume e capabil să îi provoace pe Sinner şi Alcaraz. Cine ar putea face parte din noul "Big 3"
Publicat 16/07/2025 la 12:36 GMT+3
Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz au câştigat ultimele 7 Grand Slamuri, astfel că întrebarea care se pune e cine ar putea să interfereze cu aceste performanţe. Rafa Nadal şi Roger Federer au fost stopaţi de Novak Djokovic, astfel că Nick Kyrgios a încercat să analizeze dacă există un posibil membru care să formeze noul "Big 3".
Jannik Sinner, Carlos Alcaraz & Nick Kyrgios
Credit imagine: Eurosport
Alexander Zverev și-a exprimat ieri clar intențiile de a le "strica petrecerea" lui Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, jucătorii care domină de o manieră categorică circuitul, dar rezultatele sale recente indică faptul că multe trebuie schimbate pentru ca acest lucru să se întâmple. Spaniolul și italianul sunt intangibili în acest moment pentru restul "plutonului", singura întrebare fiind dacă şi cine ar putea forma un "Big 3" în viitor, alături de ei.
Kyrgios crede că doar Draper are suficientă calitate să îi provoace pe Alcaraz şi Sinner
După ce a apărut pe lista de jucători înscriși la US Open - graţie clasamentului protejat -, Nick Kyrgios a vorbit cu TNT Sports despre jucătorii care s-ar putea desprinde de "muritori", astfel încât să îi provoace cu adevărat pe Carlos și Jannik. Fără un răspuns clar dincolo de un singur nume - Jack Draper -, australianul a analizat peisajul actual din circuit.
"Taylor Fritz este singurul care a pus presiune pe ei. S-a văzut şi în semifinala contra lui Carlitos, de la Wimbledon. Câteva puncte aici şi acolo şi poate balanţa înclina într-un mod diferit. Dar, pe termen lung, nu ştiu dacă îi poate provoca pe cei doi.
Ben Shelton a fost zdrobit pe teren de Sinner în minimum de seturi, în sferturile de finală, şi vorbim despre cineva despre care credeam că ar avea o șansă. Nu mai e atât de tânăr, la 21 de ani, băieții ăștia câștigau turnee de Grand Slam la vârsta aceea. Înțeleg că ar putea avea o șansă mică, în viitor, dar vorbim despre acea persoană care va fi Novak Djokovic, care vine să strice petrecerea. Măcar de un Andy Murray să fie vorba, dar e greu.
Dacă ar fi să aleg, totuşi, pe cineva, acela ar fi Draper. L-am văzut jucând de multe ori în ultima perioadă și cred că este mai mult decât capabil să fie acel tip. Este un atlet incredibil, un jucător de mână stângă excelent. Poate nu e atât de confortabil pe cât se spera pe iarbă, de aici şi dezamăgirea creată în jurul lui după Wimbledon. Cred că ar putea răspunde mai mult decât bine pe viitor, are calităţi şi mental să fie constant la nivel înalt pe termen lung.
Ar mai fi tipi precum Joao Fonseca, dar el e puțin cam tânăr acum, e un copil, mai are mult de crescut. Are o carieră lungă în față, dar e prematur şi periculos să faci pronosticuri în ceea ce îl priveşte, nu are nevoie de presiune. Cred că mult timp Holger Rune era văzut "tipul ăla", dar acum a rămas puțin în urmă. M-aș fi așteptat la mai mult de la el, poate că în anii următori va reveni la cel mai bun nivel şi atunci ar putea fi periculos", a explicat Kyrgios.
Jack Draper, omul văzut cu cele mai mari şanse de Kyrgios să le facă o concurenţă serioasă lui Sinner şi Alcaraz, a avut o carieră marcată de accidentări. Anul acesta, lucrurile s-au legat în sfârşit pentru el, astfel că a câştigat primul turneu de ATP 1000 (Indian Wells, unde i-a învins pe Fritz, Shelton, Alcaraz şi Rune) şi a făcut finală la Madrid. Din păcate pentru el, în Grand Slamuri nu a arătat aceeaşi formă, nereușind să treacă de graniţa optimilor de finală în 2025.
Draper a făcut semifinale la US Open, anul trecut, astfel că așteaptă mai mult ca sigur Flushing Meadows ca pe un turneu al reabilitării după rezultatele mai puţin bune de la Roland Garros şi Wimbledon.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo