Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Kyrgios și Djokovic, comparați de Cahill în scandalul momentului din tenis. Nick, replică dintr-un singur cuvânt

Irina Aldea

Actualizat 18/09/2023 la 14:16 GMT+3

Darren Cahill a vorbit în cadrul podcastului lui Jimmy Connors despre harța dintre Djokovic și Shelton de la US Open. Fostul antrenor al Simonei Halep a primit cu încântare celebrarea sârbului din semifinale, atunci când Nole i-a închis telefonul în nas americanului, australianul comparându-l pe Djokovic cu Kyrgios.

Nick Kyrgios & Novak Djokovic

Credit imagine: Eurosport

Ben Shelton, al 19-lea jucător al lumii, a avut un parcurs excelent la US Open. Tânărul de 20 de ani i-a învins la Flushing Meadows pe Cachin, Thiem, Karatsev, Paul și Tiafoe, înainte de a da piept cu cel care avea să câștige marele trofeu, Novak Djokovic. În fața sârbului, Shelton nu a rezistat și a cedat în minimum de seturi, scor 3-6, 2-6, 6-7.
Ben Shelton a devenit cel mai tânăr jucător american care a ajuns în semifinale la Flushing Meadows în ultimii 30 de ani, iar parcursul său incredibil i-a permis să intre în Top 20, ocupând în prezent locul 19 mondial în clasamentul ATP. Shelton spera să producă surpriza în semifinale, dar Djokovic "i-a închis telefonul în nas", atât la propriu, cât și la figurat. Nole a copiat celebrarea americanului în final, după ce pe tot parcursul meciului a fost provocat în mod constant de Shelton.
CITEȘTE ȘI:

Kyrgios și Djokovic, comparați de Cahill în scandalul momentului. Cum a răspuns Nick

Darren Cahill s-a bucurat de faptul că Novak Djokovic a copiat celebrarea lui Shelton și "a pus receptorul în furcă", dându-i o lecție subtilă americanului: "Djokovic e precum Kyrgios. Îți place de Kyrgios sau îl urăști, nu-mi pasă. În circuit, el aduce ceva diferit și oamenii vor merge să cumpere un bilet și să îi vadă pe acești tipi jucând.
Ben aduce o adevărată bucurie în ceea ce face pe teren, nu este speriat, nu-i pasă cu cine joacă. Îl iubesc, cred că faptul că Novak l-a luat puțin pe sus pentru a sărbători a fost minunat. Nu poți avea roboți în turnee, nu poți să nu ai personalități în turnee", a transmis Darren Cahill în cadrul podcastului lui Jimmy Connors. Nick s-a bucurat de cuvintele compatriotului său și a răspuns printr-un singur cuvânt: "Finally" (n.r. trad. În sfârșit). Kyrgios a apreciat că în sfârșit cineva recunoaște faptul că el aduce cu adevărat ceva diferit în circuit, fiind în aceeași măsură comparat cu cel mai mare tenismen din toate timpurile.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo