Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

John McEnroe, după ce Team World a câștigat în premieră Laver Cup: "Vă iubesc pe toți"

Alex Masgras

Publicat 25/09/2022 la 20:48 GMT+3

Frances Tiafoe l-a învins pe Stefanos Tsitsipas, obținând cele trei puncte care au adus trofeul Laver Cup în premieră pentru Echipa Lumii. La finalul evenimentului, John McEnroe, căpitanul Team World, le-a mulțumit tuturor participanților, fiind vizibil emoționat de prima victorie a echipei sale.

McEnroe post win interview FULL

Credit imagine: Eurosport

Frances Tiafoe a reușit o revenire de excepție în partida cu Stefanos Tsitsipas de la Laver Cup. După ce a pierdut primul set cu 6-1, americanul s-a impus în setul secund la tiebreak, 13-11, după care a câștigat partida în match tiebreak.
Victoria lui Tiafoe a adus ultimele puncte necesare pentru ca Team World să câștige primul său trofeu Laver Cup, după ce Team Europe s-a impus în fiecare ediție de la debutul turneului, în 2017.
Citește și:

John McEnroe: "Dacă aș spune că e uimitor, ar fi prea puțin"

Legendarul John McEnroe a fost căpitanul Team World la fiecare ediție de Laver Cup de până acum. Fostul mare jucător american a fost vizibil emoționat la finalul partidei care a adus victoria pentru echipa sa:
"Dacă aș spune că e uimitor, ar fi prea puțin. A trecut mult timp și am pierdut de câteva ori, dar am fost atât de aproape, putea simți gustul trofeului. Acesta este un grup grozav de tineri jucători pe care i-am avut aici. Am continuat să luptăm, a părut că avem probleme. Voi, fanii din Londra, ați fost nemaipomeniți. Vă mulțumim!
Nu îmi pot imagina un weekend mai bun pentru jucători. L-am avut alături de noi pe Rod Laver, idolul meu. Pe Roger Federer, într-una dintre cele mai grozave nopți din care am făcut vreodată parte. Să fiu aici a fost incredibil. Vreau să spun că acești băieți sunt cei mai tari. Vă mulțumesc foarte mult și vă iubesc pe toți", a spus John McEnroe, după ce echipa lumii a cucerit în premieră Laver Cup.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo