Kim Clijsters, despre prima amintire cu Federer: "Era foarte amuzant de urmărit"

Roger Federer se va retrage din tenisul profesionist după ediția din acest an a Laver Cup. Înaintea turneului de la Londra, Kim Clijsters a vorbit despre campionul elvețian, pe vremea când acesta nu dădea semne că se va înscrie în cursa pentru unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile.

Roger Federer of Switzerland, Kim Clijsters of Belgium and Rafael Nadal from Spain attend the Arthur Ashe Kids Day at the USTA Billie Jean King National Tennis Center in Flushing, New York August 28, 2010.

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer și-a anunțat retragerea după Laver Cup, competiție care va avea loc la Londra, în perioada 23-25 septembrie, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Kim Clijsters, de patru ori câștigătoare de Grand Slam, l-a descris pe elvețian ca fiind jucătorul care s-a apropiat cel mai mult de jucătorul de tenis perfect. Înainte de Laver Cup, ultimul turneu al lui Roger Federer, Kim Clijsters a vorbit despre cariera elvețianul și și-a adus aminte când l-a văzut prima oară:
"Îmi aduc aminte pe vremea junioratului, cred că eram la un turneu în Japonia. Eram tânără, undeva la 14 ani. Dar știu că urmăream o competiție între țări. Cu toții voiam să mergem să vedem Elveția deoarece Roger, pe lângă faptul că era deja un jucător bun de tenis, era și foarte amuzant de urmărit.
Avea și lucruri pozitive, și lucruri negative. Putea să se încarce cu energie pozitivă. În același timp, devenea negativ și era foarte amuzant de urmărit. Îmi aduc aminte cum ziceam «Hei, haideți să vedem Elveția, joacă iar tipul acela, joacă tipul amuzant». Asta îmi aduc aminte de când eram copil, era amuzant. Nu ne cunoșteam pe vremea aceea", a spus Kim Clijsters.
Citește și:

Lui Kim Clijsters nu îi place dezbaterea legată de GOAT-ul din tenis

Kim Clijsters îl consideră pe Roger Federer ca fiind unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, dar belgianca nu este o fană a dezbaterilor de acest tip. Ea îl consideră și pe Rafael Nadal unul dintre cei mai buni jucători din istorie și spune că nu crede în termenul de "GOAT":
"Eu nu mă iau după numere, dacă cineva are mai multe turnee de Grand Slam sau nu. Pentru mine, Roger este pachetul complet de eleganță, tehnică și stil. El este GOAT, dar pentru mine și Rafa este. Nu trebuie să fie numai unul, nu? Îi respect pe toți în atâtea moduri diferite. Roger a fost pentru mine, de departe, primul jucător care m-a făcut să mă gândesc că este cel mai aproape de jucătorul perfect de tenis.
Nu cred în acest termen. Urăsc când îl aud la mine acasă când vine vorba de baschet. Mereu se întreabă dacă e Michael Jordan, dacă e LeBron James. Mereu le zic, puteți înceta? Nu se pot compara, vremurile se schimbă, lumea se schimbă. Așa că eu stau departe de aceaste dezbateri", a mai spus Kim Clijsters.

LAVER CUP, ULTIMUL TURNEU PENTRU ROGER FEDERER

Laver Cup, competiție care a ajuns la a cincea ediție, va reprezenta ultimul turneu al lui Roger Federer. Elvețianul a jucat ultima oară la Wimbledon 2021, iar la turneul care va avea loc în arena O2 din Londra va evolua doar în proba de dublu, cel mai probabil alături de Rafael Nadal, marele său rival și bun prieten.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo