Andre Agassi știe cum să-i "neutralizeze" pe Alcaraz și Zverev în Laver Cup: "M-a surprins, nu se lasă intimidat!"

Andre Agassi revine pe scena tenisului mondial ca noul căpitan al echipei Lumii la Laver Cup 2025. Fostul mare campion american a început deja să studieze rivalii din Europa și să descopere potențialul noilor talente pe care le are la dispoziție. Printre ele, Joao Fonseca l-a impresionat prin mentalitate și joc.

Spectacolul Laver Cup 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max între 19 și 21 septembrie

Sursa video: Eurosport

Andre Agassi revine în prim-planul tenisului mondial ca noul căpitan al echipei Lumii la Laver Cup 2025, preluând locul legendarului John McEnroe. Fostul campion american abordează cu entuziasm această nouă provocare și a început deja să-și contureze strategia împotriva starurilor europene, dar și să observe îndeaproape noile talente din circuit.
Casa Pariurilor, Laver Cup 2025

Casa Pariurilor, Laver Cup 2025

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Printre ele se numără Joao Fonseca, tânărul brazilian care l-a impresionat profund: "Jocul lui e foarte ușor de respectat și admirat. Puterea brută pe care o generează din ambele părți ale terenului, aproape fără efort... face aceeași mișcare și trimite mingea cu o viteză incredibilă, fără să pară că lovește mai tare.
Mobilitatea lui e excelentă, dar ce m-a surprins cel mai mult este mentalitatea. Nu are nevoie să fie validat de nimeni. Nu se lasă intimidat de mediu, crede că aparține acestor turnee, că merită să fie aici și că trebuie să continue să se îmbunătățească. Este inteligent, perceptiv și receptiv. Îmi place cum procesează lucrurile, iar asta îl va ajuta să fie cea mai bună versiune a sa", a declarat Agassi despre Fonseca, citat de UOL.
CITEȘTE ȘI:

Agassi, noul căpitan al echipei Lumii, la Laver Cup. Fonseca, "asul din mâneca" americanului

Noul căpitan al echipei Lumii a vorbit și despre schimbările majore din tenisul actual, comparându-le cu epoca sa: "Fiecare sport se îmbunătățește și evoluează, așa că nu văd ca pe o insultă la generația mea să spun că aceasta este epoca de aur a tenisului masculin. Tenisul s-a schimbat mult de pe vremea mea.
Greutatea mingii a devenit un factor uriaș, loviturile de trecere au ajuns la un alt nivel; pe vremuri erau considerate extraordinare, acum sunt normale. L-am văzut pe Djokovic de aproape pe zgură, iar terenul pe care îl acoperă e incredibil. Când eu pun șase pași ca să ajung într-un punct, el acoperă aceeași distanță aproape instantaneu", a spus Agassi pentru Tennis 365.
Laver Cup 2025 promite să fie un test de foc pentru Agassi, care va încerca să găsească antidotul în fața unor campioni precum Carlos Alcaraz sau Alexander Zverev, mizând pe experiența proprie, dar și pe energia noii generații reprezentate de Fonseca. Europenii au 5-2 la general, San Francisco fiind scena ediției a opta.
Laver Cup 2025 se vede în România în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 19-21 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo