Eurosport
Ljubicic râde de Zverev după comentariile referitoare la Nadal: "Nimeni nu vrea să pară arogant"
De
Publicat 11/04/2023 la 14:33 GMT+3
Alexander Zverev a transmis de curând că l-ar fi învins pe Rafa Nadal, în semifinala de la Roland Garros 2022, dacă nu s-ar fi accidentat la gleznă, problemă care i-a compromis ulterior tot sezonul. Ivan Ljubicic a râs de german după comentariile făcute.
Alexander Zverev, Monte Carlo
Credit imagine: Getty Images
Accidentarea din penultimul act de la Roland Garros nu îi dă pace lui Sascha Zverev nici la aproape un an distanță. În iunie anul trecut, neamțul era într-o formă de zile mari și îi oferea o replică excelentă "regelui de pe Philippe Chatrier", scorul fiind 7-6, 6-6 în momentul în care neamțul a fost forțat să abandoneze.
În cele din urmă, Nadal a beneficiat de abandonul lui Zverev și a câștigat turneul la pas, depășindu-l ușor în finală pe Casper Ruud, scor 6-3, 6-3, 6-0. Germanul consideră că acel moment a fost unul de cotitură în cariera sa, putând să își treacă în palmares primul Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:
Ljubicic râde de Zverev după comentariile referitoare la Nadal
"Din mai multe motive, aș fi putut să o fac. Nu vreau să par arogant (...) Dar am simțit că aceasta ar fi putut fi săptămâna mea", a declarat recent Alexander Zverev la Eurosport despre înfrângerea sa în fața lui Rafael Nadal în urma unei căzături teribile în semifinale de la ultimul Roland Garros.
Ivan Ljubicic, fostul antrenor al lui Roger Federer și acum angajat al Federației Franceze de Tenis, a comentat această declarație a germanului fără a-l cita pe german. "Nimeni nu vrea să pară arogant, dar toată lumea pretinde că aproape a câștigat Roland Garros anul trecut. Mie îmi place asta! Trash-talk-ul funcționează!", a scris croatul pe Twitter, aparent amuzat de această declarație.
Toate partidele turneului Masters de la Monte Carlo sunt în această săptămână în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo