Mai poate Iga Swiatek să redevină campioana care a fost? Simona Halep le-a spus opinia sa sinceră polonezilor
Publicat 21/05/2026 la 14:14 GMT+3
Simona Halep a oferit un interviu în presa poloneză, unde a vorbit despre cât de dificil e să te menții în elită, deși ajungi la statutul de "mare campion". Totul în contextul în care Swiatek, cea mai mare sportivă a ultimilor ani în Polonia, se confruntă cu probleme în a regăsi drumul spre vârf. Asta și în contextul în care a 3-a jucătoare a lumii, ca și Simo, a trecut printr-un scandal de dopaj.
Simona Halep și Iga Swiatek.
Credit imagine: Getty Images
Simona Halep a fost prezentă zilele trecute la Impact Festival, în Polonia, prilej pentru colegii de la Eurosport să realizeze un interviu extrem de interesant cu cea mai mare tenismenă din istoria României.
Cele mai multe întrebări au fost legate de Iga Swiatek, în condițiile în care aceasta a avut la rândul său o perioadă mai puțin plăcută, fiind suspendată o scurtă perioadă pentru "dopaj accidental". De la revenirea după acel moment, cvadrupla campioană de la Roland Garros mai mult a dezamăgit, excepție făcând doar Wimbledon 2025, unde, surprinzător, a devenit campioană.
Totuși, per total sportiva de 24 de ani etalează un nivel sub ceea ce ne obișnuise în 2022-2023-2024, când domina autoritar circuitul mondial. În prezent, Swiatek nu a câștigat vreun trofeu în 2026, ajungând într-o singură semifinală de turneu important (la Roma, săptămâna trecută).
Halep a dat de înțeles că aceste sincope ale marii campioane poloneze pot veni în urma presiunii din exterior, tenismenii simțindu-se deseori "obligați" să "livreze" conform așteptărilor. Acest lucru generează dezechilibre și poate să te consume enorm mental, dar Simo e convinsă că fosta sa rivală va găsi drumul spre vârful ierarhiei din nou. Iga a demonstrat deja că e una dintre mariele tenismene din istoria recentă și, ușor-ușor, își va regăsi cadența, iar trofeele îi vor completa "CV-ul" deja impresionant.
"Sincer, nu cred că sunt în măsură să-i dau sfaturi Igăi Swiątek, deoarece este deja o jucătoare incredibilă. A obținut rezultate uimitoare, a câștigat multiple titluri de Grand Slam și a demonstrat de multe ori cât de puternică este. Ceea ce aș prefera să spun este că mi-aș dori ca oamenii să aibă puțin mai multă empatie pentru sportivi.
Uneori, așteptările devin atât de mari încât oamenii uită că sportivii nu sunt roboți. Sunt ființe umane, iar fiecare sportiv trece prin perioade mai bune și perioade mai dificile în timpul unei cariere. Acest lucru este complet normal, chiar și pentru cei mai mari campioni.
Am trecut și eu prin suișuri și coborâșuri și știu cât de dificile pot fi acele momente. Dar mai știu și că perioadele dificile te pot învăța multe despre tine și te pot face mai puternic pe termen lung.
Sunt convinsă că Iga va reveni la cel mai bun nivel al ei, deoarece adevărații campioni găsesc întotdeauna o cale de întoarcere. Și a dovedit deja de multe ori că este una dintre acele campioane", a spus Simona Halep.
Când devii numărul 1 mondial, presiunea și așteptările devin uriașe. Oamenii se așteaptă să câștigi tot timpul și uneori poate fi dificil să te bucuri de călătorie, deoarece totul se rezumă la rezultate. Pentru mine, ceea ce m-a ținut în mișcare în acele momente a fost dragostea pe care o aveam pentru acest sport și motivația de a deveni o jucătoare mai bună în fiecare zi | Simona Halep.
O costă pe Swiatek scandalul de dopaj? Halep a explicat ce a însemnat "vindecarea pentru ea
Mulți sunt de părere că lipsa de rezultate ale lui Swiatek vin și ca urmare a scandalului de dopaj în care a fost implicată. Iga cu siguranță a fost marcată de acel episod și, din dorința foarte puternică de a demonstra că a lăsat totul în urmă și că poate obține rezultate și după acel moment mai puțin plăcut, acum e posibil să pună o presiune suplimentară pe ea însăși.
Halep nu și-a dat cu părerea în acest sens, în schimb a vorbit despre propria sa experiență cu scandalul de dopaj în care a fost implicată. Din fericire pentru româncă, timpul a demonstrat că a fost curată și că a fost doar o victimă, aceste detalii ducând spre "vindecarea" sa. Important pentru Simo a fost sprijinul celor din jur și faptul că cei apropiați au crezut mereu în inocența sa.
"Nu știu exact cum a fost pentru Iga, deoarece fiecare sportivă are o personalitate diferită și procesează momentele dificile în felul său. Dar sunt sigură că a găsit puterea și resursele de care avea nevoie pentru a merge mai departe.
Pentru mine, cu siguranță nu a fost ușor să trec prin acea perioadă. Au fost multe gânduri și emoții dificile. Dar, în cele din urmă, faptul că nevinovăția mea a fost oficial dovedită a fost ca o formă de vindecare pentru mine. Mi-a adus un sentiment enorm de ușurare și a însemnat foarte mult că adevărul a ieșit în sfârșit la iveală.
Nu am simțit niciodată nevoia să conving pe toată lumea. Oamenii care mă cunosc, care mi-au fost aproape de-a lungul carierei mele și care știu respectul pe care l-am avut întotdeauna pentru acest sport, au înțeles cine sunt ca persoană. Mai mult decât atât, când m-am întors în circuit, am simțit multă căldură și empatie din partea oamenilor din tenis. Fie că vorbim despre jucătoare sau despre oameni din staff-ul WTA care mă cunosc de aproape 20 de ani; mulți dintre ei mi-au arătat că nu s-au îndoit niciodată de mine și că știau că nu voi încălca niciodată regulile cu bună știință", a mai spus Simo.
Dacă Simo va privi Roland Garros, turneu care începe duminică, de la distanță, Iga Swiatek va dori să pună capăt secetei prelungite de trofee la competiția ei favorită, pe care a câștigat-o de 4 ori. Considerată deja una dintre cele mai mari jucătoare din istorie pe zgură, poloneza e creditată de bookmakeri cu prima șansă la French Open (cotă 3,5), peste liderul mondial Aryna Sabalenka. Lucru de înțeles, în condițiile în care Iga are doar 3 înfrângeri pe zgura pariziană în toată cariera, la fiecare ediție la care a participat ajungând în săptămâna a doua (4 titluri și o semifinală, anul trecut, când a fost învinsă în decisiv de Sabalenka).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo