Marea Britanie are un nou erou. Omul care i-a luat set lui Djokovic, salt de 427 poziții în 4 luni
Publicat 30/09/2024 la 10:58 GMT+3
Jacob Fearnley este, la 23 de ani, unul dintre jucătorii de mare viitor ai Marii Britanii. Scoțianul vrea să îi calce pe urme lui Murray, deși acest deziderat pare imposibil, având în vedere performanțele atinse de "Sir" Andy. Totuși, jucătorul născut în Edinburgh a luat pe sus lumea tenisului, la al doilea sezon ca profesionist.
Jacob Fearnley en Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Un talent real, Fearnley nu a avut mult timp oportunități să arată ce poate, pentru că a ales să meargă în SUA și să intre în programul NCAA.
Ca atare, abia anul acesta el a început să joace constant în chalengeruri și turnee ATP în Europa, făcându-și debutul într-un Grand Slam (a făcut tur secund la Wimbledon, unde i-a luat set marelui Djokovic: 3-6, 4-6, 7-5, 5-7).
Anterior All England Club, el câștigase challengerul de la Nottingham, unde trecuse pe drum de chinezul Shang Juncheng, bifând astfel primul său succes la un jucător de top 100 ATP. Fearnley a devenit abia al 4-lea britanic din istorie care să câștge acea competiție, după Andy Murray (2023), Dan Evans (2019 & 2022) and Greg Rusedski (1997 & 2003).
Salt impresionant pentru Jacob Fearnley, după 4 turnee challenger câștigate
Clasat în afara celor mai buni 500 de jucători ai lumii în primăvară, Jacob a mai câștigat între timp 3 turnee challenger, reușind inclusiv o victorie celebră prin durata partidei (37 de minute contra lui Benoît Paire). El a reușit la competiția de la Rennes să îl învingă și pe Mannarino, jucător de top 50 ATP, astfel că, după ce s-a impus la acel turneu, a mers la Orleans, unde de asemenea a fost de nebătut (victorie în finală la Harold Mayot, 6–3, 7–6).
În consecință, Fearnley a bifat victorii în 4 turnee challenger din iunie până acum și a urcat în această perioadă 427 de locuri în clasamentul ATP, intrând în premieră în top 100. Jacob le calcă pe urme lui Ben Shelton și Alex Michelsen, ultimii doi jucători importanți care au impresionat în turnee mici înainte de a face saltul spre competițiile de anvergură.
În ultimul an, Jacob a jucat 7 finale la nivel ITF și challenger, impunându-se în 6. Singura înfrângere a venit la Columbus, în noiembrie 2023, când a fost nevoit să abandoneze în setul întâi al disputei cu Learner Tien, un alt tânăr care a impresionat în ultimul an.
În concluzie, Marea Britanie pare să își fi găsit un nou jucător în care să investească emoție, după retragerea lui Murray. Clasat de azi pe 98 ATP, Fearnley este deja a doua rachetă a țării, doar Jack Draper (20 ATP) fiind poziționat mai bine.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo