Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Darren Cahill a sărbătorit titlul cu noua elevă, dar nu a uitat de Simona Halep! Apariția australianului

Irina Aldea

Publicat 09/01/2022 la 09:51 GMT+2

Darren Cahill a fost duminică prezent în boxa oficială a Amandei Anisimova la finala cu Sasnovich la Melbourne Summer Set 2. După ce a sărbătorit titlul cu noua elevă, Cahill și-a făcut simțită prezența și la finala fostei eleve, Simona Halep.

Simona Halep & Darren Cahill

Credit imagine: Eurosport

Amanda Anisimova, noua elevă a lui Darren Cahill, a cucerit titlul la Melbourne Summer Set 2, după ce a trecut de Aliaksandra Sasnovich cu scorul de 7-5, 1-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 8 minute de joc. Acesta este al doilea titlu al carierei pentru sportiva reprezentând Statele Unite ale Americii, după Bogota 2019.
Australianul a fost vizibil încântat de determinarea noii lui eleve, care a revenit de la 0-3 în decisiv. Darren a sărbătorit succesul cu sportiva din Statele Unite ale Americii, iar apoi și-a făcut simțită prezența în tribune la finala Simonei Halep cu Veronika Kudermetova, la Melbourne Summer Set 1.

Darren Cahill, prezent în tribune la finala Halep – Kudermetova

Simona Halep a anunțat la finalul lunii septembrie în 2021 pe rețelele de socializare că își încheie colaborarea cu Darren Cahill după 6 ani în care au lucrat împreună. Campioana noastră a publicat la acel moment un mesaj emoționant pentru antrenorul alături de care a obținut cele mai mari performanțe ale carierei.
"După șase ani minunați în care am lucrat împreună, Darren și eu am decis că este timpul să punem capăt colaborării noastre. Îți mulțumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis mai bună și o persoană mai bună", a fost mesajul emoționant publicat de Simona Halep pe rețelele de socializare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo