Caroline Garcia a dezvăluit ce probleme i-a pus Sorana Cîrstea în meciul de la Miami: "Am încercat să schimb ceva"

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea de la Miami după o nouă victorie în fața numărului 4 WTA, Caroline Garcia. Jucătoarea din Franța a pierdut în fața Soranei Cîrstea și la Indian Wells, iar după duelul din Florida a vorbit despre lucrurile din jocul româncei care au surprins-o.

Caroline Garcia à Indian Wells en 2023

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a obținut o nouă victorie în fața lui Caroline Garcia, numărul 4 WTA. După victoria din optimile de finală de la Indian Wells, Cîrstea a obținut calificarea în turul al treilea de la Miami, câștigând duelul cu jucătoarea din Franța, scor 6-2, 6-3.
Spre deosebire de duelul de la Indian Wells, câștigat în set decisiv de Cîrstea, lucrurile au fost mult mai clare la Miami. La finalul duelului de vineri, Garcia a dezvăluit lucrurile din jocul româncei care au făcut diferența:
"Am făcut un meci inconstant, în condiții diferite. Am mers de multe ori la fileu, dar ea m-a pasat într-un mod incredibil, mai ales cu reverul. Am încercat să schimb ceva la acest capitol. Nu am putut să citesc serviciul ei.
Mai presus de orice, am încercat să fac un joc solid și să încerc să îi ofer mai puține puncte față de meciul precedent, dar nu am reușit să fiu constantă. A fost complicat să am un plan de joc în minte care nu a funcționat, iar tenisul nu te iartă dacă nu te poți concentra la toate punctele", a declarat Caroline Garcia, pentru L’Equipe.
Citește și:

Karolina Muchova a învins-o de două ori pe Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea o va întânlni în turul al treilea de la Miami pe Karolina Muchova. Jucătoarea din Târgoviște va încerca în turul al treilea de la Miami să obțină prima victorie în fața cehoaicei care ocupă în acest moment locul 55 WTA. Acestea s-au întâlnit până acum de două ori, iar Muchova s-a impus de fiecare dată.
Primul meci a avut loc la US Open în 2020, atunci când Muchova a câștigat un duel extrem de echilibrat în care Sorana Cîrstea a avut trei mingi de meci în tie-break-ul setului decisiv. La Flushing Meadows, Muchova s-a impus cu 6-3, 2-6, 7-6(7).
A doua întâlnire a avut loc în urmă cu o lună, în turul al doilea de la Dubai. Din nou, Muchova s-a impus după o partidă echilibrată, care a durat aproape două ore și jumătate, scor 6-4, 7-6(4).
Karolina Muchova, adversara Soranei Cîrstea din turul al treilea de la Miami, a avut parte de o misiune ușoară în turul secund, după ce a trecut de Lin Zhu, scor 6-4, 6-2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo