Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea, OUT în semifinalele Miami Open! Petra Kvitova a învins-o în două seturi

Actualizat 01/04/2023 la 00:48 GMT+3

Cîrstea - Kvitova Miami semifinale | Sorana Cîrstea a cedat în fața Petrei Kvitova și și-a încheiat astfel parcursul excepțional avut la această ediție a Miami Open.

Sorana Cîrstea, într-un interviu acordat după victoria cu Sabalenka, de la Miami

Credit imagine: Eurosport

UPDATE | Sorana Cîrstea a fost eliminată în această seară în semifinalele Miami Open de Petra Kvitova, care a câștigat în două seturi, scor 7-5, 6-4, după o oră și 43 de minute de joc.
Primul set a început echilibrat, dar Sorana a reușit să se desprindă încă de la scorul de 2-2, câștigând 3 game-uri consecutive (2-5). Deși românca a servit pentru set, Kvitova i-a anulat două mingi de set și a făcut apoi break-ul, reușind în cele din urmă să lege 7 game-uri consecutive.
Astfel, cehoaica de pe locul 12 WTA a întors rezultatul în primul set și a început și setul 2 cu break, luând un avans pe care Cîrstea nu a putut să-l recupereze.
Sorana Cîrstea și-a încheiat parcursul la Miami Open, în timp ce Petra Kvitova a făcut pasul spre finală, acolo unde va da peste Elena Rybakina (locul 7 WTA), care a eliminat-o în semifinale pe Jessica Pegula, scor 7-6 (3), 6-4.

6-4. Cehoaica a pus capăt meciului, adjudecându-și un nou game pe propriul serviciu.
5-4. Sorana Cîrstea a servit foarte bine și a mai luat un game, iar acum are nevoie de un break pentru a continua partida.
5-3. Kvitova a mai câștigat un game, iar românca servește acum pentru a rămâne în meci.
4-3. Sorana se menține aproape, impunându-se pe propriul serviciu fără probleme.
4-2. Petra Kvitova și-a adjudecat game-ul, deși Sorana a fost aproape de un break.
3-2. Cîrstea a câștigat din nou pe propriul serviciu.
3-1. Kvitova a reușit un nou game la 0 cu serviciul.
2-1. Sorana Cîrstea a oprit seria de 7 game-uri consecutive a adversarei sale, impunându-se pe propriul serviciu după ce i-a anulat două mingi de break Petrei Kvitova.
2-0. Cehoaica a câștigat și pe propriul serviciu și și-a dublat avantajul.
1-0. Kvitova a ajuns la 6 game-uri consecutive în fața Soranei Cîrstea.
UPDATE | A început setul 2 al duelului dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova.
7-5. Deși a fost condusă cu 0-30, Kvitova a revenit și a câștigat primul set al meciului cu Sorana Cîrstea. Acesta este primul set pierdut de româncă la această ediție a Miami Open.
6-5. Petra Kvitova a făcut break-ul la 0 și a preluat conducerea, având 4 game-uri câștigate la rând.
5-5. Kvitova a restabilit egalitatea după ce s-a impus la 0 pe propriul serviciu.
4-5. Sportiva din Cehia a anulat două mingi de set ale Soranei și a făcut break-ul, împiedicând-o pe româncă să pună punct primului set.
3-5. Kvitova și-a făcut serviciul, dar Sorana servește acum pentru set.
2-5. Românca a câștigat și pe propriul serviciu și e la un game de a-și adjudeca primul set.
2-4. Sorana Cîrstea a făcut primul break al meciului, reușind să se distanțeze la două lungimi, după cel mai lung game de până acum.
2-3. Cîrstea și-a adjudecat un nou serviciu, după 4 puncte consecutive câștigate.
2-2. Petra Kvitova s-a impus din nou pe propriul serviciu și a restabilit egalitatea.
1-2. Sorana a preluat din nou conducerea, după ce a anulat o minge de break.
1-1. Kvitova a egalat rapid, impunându-se pe serviciul său.
0-1. Sorana Cîrstea a câștigat primul game al meciului, pe propriul serviciu.
UPDATE | A început meciul dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova, din semifinalele Miami Open, cu românca la serviciu.
UPDATE | Înaintea meciului cu Petra Kvitova, Sorana Cîrstea a atras toate privirile la antrenament, cei de la Tennis One postând un scurt videoclip în care românca reușește o mișcare frumoasă.
UPDATE | Înaintea duelului dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova, jurnaliștii cehi au caracterizat-o pe româncă drept "surpriza turneului", amintind că aceasta a eliminat deja două sportive din Cehia, pe Karolina Muchova și Marketa Vondrousova, la Miami Open, în 16-imi, respectiv optimi.
Jurnaliștii de la Sport.cz au notat și o declarație făcută de Petra Kvitova cu privire la duelurile cu Sorana Cîrstea. Aceasta spunea că românca "o omoară" în meciurile din turneele de Grand Slam, amintind de înfrângerile suferite la Australian Open în 2021 și 2022.
UPDATE | Sorana Cîrstea se află în fața unei performanțe uriașe, aceea de a juca pentru a doua oară în carieră în finala unui turneu WTA 1000. Prima dată a făcut-o în 2013, la Toronto, când a fost învinsă de Serena Williams.
Acum, sportiva noastră are oportunitatea ei la un succes istoric, dar bookmakerii îi oferă cele mai mici șanse să ridice trofeul. Principala favorită este Elena Rybakina, care are deja în buzunar biletul pentru finală, după ce a trecut de Jessica Pegula într-un meci pe muchie de cuțit. Kazaha este cotată cu 1,45 la cucerirea trofeului.
Sorana Cîrstea și Petra Kvitova au cote aproximativ egale, cu un ușor avantaj pentru cehoaică: 4,5 vs 5,5. În aceste condiții, e clar că învingătoarea de azi va pleca cu șansa a 2-a în finala cu Rybakina. Motivele sunt multiple, începând cu forma extraordinară arătată de campioana de la Indian Wells, până la faptul că aceasta va intra pe teren la ora finalei având o zi în plus de odihnă față de adversara sa.
UPDATE | Nu încape îndoială că experienţa Kvitovei e un atu important în perspectiva confruntării de diseară, dar Sorana Cîrstea contrabalansează cu două argumente puternice.
Primul ar fi reprezentat de istoricul duelurilor directe pe hard. În cele 10 întâlniri anterioare, Kvitova s-a impus de 6 ori, dar pe hard situaţia stă total diferit: Cîrstea conduce cu 4-1.
Dubla câştigătoare de la Wimbledon a reuşit singura victorie a sa pe această suprafaţă contra Soranei anul trecut, la Cincinnati. În rest, când cele două au fost faţă în faţă pe ciment Sori a avut câştig de cauză: seria aceasta a început la Copenhaga, în 2010, şi a continuat la Rogers Cup 2013, când sportiva noastră trecea în sferturi de cehoaică, în drumul spre finală. Ultimele două dispute pe hard dintre cele două au avut loc la Australian Open (2021 şi 2022), anul trecut reprezentanta noastră administrânu-i o corecţei severă colegei de generaţie: 6-2, 6-2.
Al doilea argument al Soranei Cîrstea e legat de forma de moment, iar la acest capitol românca e superioară. Ea a reuşit pentru prima oară în carieră să învingă două jucătoare de top 5 WTA la acelaşi turneu (Caroline Garcia şi Sabalenka), iar disputa cu bielorusa ne-a arătat o jucătoare extrem de matură, care gestionează perfect momentele cheie şi care nu ratează şanse atunci când adversara i le oferă.
"Ceea ce impresionează în primul rând la Sorana Cîrstea e că îşi îmbunătăţeşte jocul cu fiecare meci care trece. La Miami, românca nu a pierdut încă set, şi a arătat din ce în ce mai multă calitate, în disputele grele avute: Caroline Garcia, Karolina Muchova, Marketa Vondrousova şi Aryna Sabalenka.
Cîrstea şi-a gestionat emoţiile excepţional în ultimele săptămâni şi a părut că intră într-o bulă în care nimic nu o perturbă. Joacă perfect tenisul de bază - serviciu bun, retur grozav, iar partida cu Sabalenka a pregătit-o perfect pentru disputa cu Kvitova, care e o altă big hitter", notează jurnaliştii de la sportskeeda în previewul partidei.

Predicţia specialiştilor înainte de Cîrstea - Kvitova

UPDATE Jurnaliştii de la tennis.com cred că forma de moment va conta cel mai mult în disputa de diseară, iar la acest capitol Sorana Cîrstea e superioară. Ea a reuşit pentru prima oară în carieră să învingă două jucătoare de top 5 WTA la acelaşi turneu (Caroline Garcia şi Sabalenka), iar disputa cu bielorusa ne-a arătat o jucătoare extrem de matură, care gestionează perfect momentele cheie şi care nu ratează şanse atunci când adversara i le oferă.
"Kvitova şi Cîrstea nu erau în topul preferinţelor specialiştilor pentru fazele finale de la Indian Wells şi Miami. Şi, totuşi, cele două au făcut sferturi în California, iar acum sunt faţă în faţă pentru finala din Florida.
Ambele au peste 30 de ani şi niciuna dintre ele nu jucase vreo semifinală în acest sezon. Dar românca şi cehoaica au arătat că sunt în perioade fantastice, jocul lor fiind la un nivel excepţional.
Cele două jucătoare au o istorie bogată în spate, întâlnindu-se de 10 ori (6-4 pentru Petra, care a câştigat şi cel mai recent meci direct, în vară, la Cincinnati). Dar Cîrstea s-a impus în două întâlniri consecutive la Austalian Open, în 2022 administrându-i un sec 6-2, 6-2 cehoaicei.
Kvitova ar trebui să fie pentu mulţi alegerea logică să câştige această dispută, având în vedere experienţa şi CV-ul său. Dar la fel era şi Sabalenka înainte de duelul contra Soranei. Cîrstea pare mai agilă, greşeşte mai puţin şi e capabilă să genereze mai multă forţă în lovituri. Ea găseşte unghiuri mai bune şi joacă foarte lung, punând presiune pe adversare. Ca atare, o indicăm pe Sorana Cîrstea pentru câştigarea duelului de vineri seară", notează sursa citată.

Ştirea iniţială scrisă de Cristian Mihală

Sorana Cîrstea - Petra Kvitova (preview)

După sfertul de finală de la Indian Wells, Kvitova a ajuns în semifinale la Miami, după un meci de trei seturi Alexandrova. Petra se află în premieră în aceasetă fază a turneului, după ce în trecut jucase 4 sferturi de finală în Florida, dar niciodată nu trecuse mai departe.
Kvitova va juca a 20-a semifinală de WTA 1000 a carierei, în 99 de prezenţe în turneele din această categorie. Doar 7 alte jucătoare au mai reuşit în istorie să egaleze sau să treacă de cota de 20 de semifinale la acest nivel.
Acum, în faţa cehoaicei stă Sorana Cîrstea, sportivă care a ajuns în penultimul act de la Miami fără set pierdut. Cele două se cunosc foarte bine, fiind în circuit de aproape un deceniu şi jumătate, perioadă în care s-au întâlnit de 11 ori. În plus, Kvitova şi Cîrstea s-au antrenat în multe momente împreună, astfel că va fi greu să se surprindă.

Cîrstea - Kvitova Miami semifinale | Complimente din partea Petrei pentru româncă

Kvitova a vorbit după victoria cu Alexandrova despre duelul cu românca, complimentând-o pe aceasta pentru seria de victorii din startul sezonului 2023. Sorana Cîrstea a făcut sfert la Indian Wells, iar acum joacă o semifinală de ATP 1000 după 10 ani, o performanţă cu adevărat impresionantă.
"E plăcut să joc împotriva Soranei Cîrstea, o jucătoare care se află şi ea în formă, ca şi mine. Am dat bătălii frumoase de-a lungul timpului şi ne-am pregătit împreună înainte de turneu. Mi se pare remacabil că altcineva de peste 30 de ani joacă atât de bine şi sunt fericită că va fi un duel al "senioarelor".
Sunt bucuroasă pentru Sorana, pentru cum joacă, e într-o formă excepţională. Va fi extrem de plăcut să o înfrunt din nou", a spus Kvitova despre duelul cu Sorana Cîrstea, citată de wtatennis.com.
În ceea ce priveşte disputa propriu-zisă cu Alexandrova, din sferturi, cehoaica a admis că s-a simţit în multe momente sub presiune, mai ales pe serviciul adversarei.
"A fost o confruntare grea, în special mental. Ekaterina a jucat fantastic şi pot spune despre jocul ei că este complet. Loveşte mingea extrem de corect, mereu în plin. A fost foarte dificil, în special pe serviciul ei, pentru că a trimis multe mingi puternice şi bine plasate", a mai spus cehoaica.
Sunt fericită că serviciul m-a ajutat în momentele cheie, mai ales în setul 3. Am fost foarte emoţionată la final, mă bucur că am găsit o cale să câştig această dispută.
Petra Kvitova a ajuns într-o semifinală de turneu WTA 1000 în 12 sezoane diferite. Următoarele clasate într-un astfel de clasament sunt Caroline Wozniacki şi Victoria Azarenka, cu 10 prezenţe în penultimul act la acest nivel, în ani diferiţi.

Cîrstea - Kvitova Miami semifinale: 10 întâlniri directe anterioare

Sorana Cîrstea și Petra Kvitova fac parte din aceeași generație și s-au mai întâlnit de 10 ori până acum, iar cehoaica are un avantaj de 6-4 la directe. Prima lor întâlnire a avut loc în 2008, la Budapesta, când Kvitova s-a impus în minim de seturi. A urmat un nou succes al sportivei din Cehia, la Wimbledon 2010, iar prima victorie a Soranei a survenit în același an, la Copenhaga.
Celelalte 3 victorii ale româncei s-au produs la Toronto 2013, când Sori a ajuns în singura ei finală la un turneu WTA 1000, la Australian Open 2021 și Australian Open 2022. Ultimul meci direct a avut loc anul trecut la Cincinnati și Kvitova a câștigat clar, 6-2, 6-3. Aceea a fost și singura partidă jucată de cele două în Statele Unite ale Americii.
Kvitova este momentan pe locul 12 WTA și se află pe un trend ascendent. După un început slab de sezon, în care a pierdut în turul doi la Australian Open și la Doha și în turul 3 la Dubai, cehoaica de 33 de ani a jucat foarte bine în SUA. La fel ca Sorana, Petra s-a oprit în sferturi la Indian Wells (a fost învinsă de Maria Sakkari), dar a continuat la un nivel ridicat la Miami, unde nu a cedat set în duelurile cu Linda Noskova, Donna Vekic și Varvara Gracheva, înainte de a o învinge azi pe Alexandrova.
Kvitova deține un palmares superior Soranei Cîrstea, având 29 de titluri WTA câștigate, printre care două de Grand Slam, ambele la Wimbledon (2011 și 2014). Cehoaica are și o finală jucată la Australian Open (2019) și două semifinale la Roland Garros (2012 și 2020). În 2011, Petra Kvitova ajungea pe locul 2 în clasamentul mondial.
Partida Sorana Cîrstea - Petra Kvitova va fi a doua semifinală de la Miami și va avea loc vineri seara, la ora 22:00. În prima semifinală s-au întâlnit Elena Rybakina și Jessica Pegula, învingătoarea de la Indian Wells impunându-se în minimum de seturi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo