Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea și-a anunțat super-antrenorul. A câștigat Roland Garros și a fost căpitan al Spaniei în Cupa Davis

Maria Olteanu

Actualizat 24/03/2024 la 13:42 GMT+2

Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8.770.480 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens, cu 6-2, 6-1. Tot la Florida, românca a anunțat cine este super-antrenorul care o va pregăti începând cu sezonul de zgură.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Cîrstea (33 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 19, s-a impus în doar 52 de minute, după ce meciul a fost întrerupt vineri, din cauza ploii, la scorul de 5-2. Stephens (31 ani, 41 WTA) a cucerit titlul la Miami în 2018.
Campioana de la US Open din 2017 şi Sorana Cîrstea s-au înfruntat cu această ocazie pentru a cincea oară (2-2), trei dintre dueluri având loc în acest an. Românca s-a impus în primul tur la Doha, cu 6-2, 6-3, iar Stephens şi-a luat revanşa la Indian Wells cu 6-0, 7-5.
În turul al treilea, Cîrstea se va lupta pentru un loc în optimile de finală cu Daria Kasatkina, care a profitat de abandonul americancei Clairei Liu (6-0, 1-0). Kasatkina (26 ani, 11 WTA) are 2-1 în meciurile directe cu Cîrstea, pe care a învins-o şi anul acesta, în sferturi la Abu Dhabi, cu 6-2, 6-0.
Imediat după calificarea în turul al treilea de la Miami, Sorana a dezvăluit numele antrenorului care o va pregăti în viitorul apropiat.
Este vorba despre Albert Costa, câștigător de Grand Slam, care și-a adjudecat titlul la Roland Garros, în 2002. De asemenea, Albert Costa a fost şi căpitanul echipei de Cupa Davis a Spaniei, în perioada 2008-2011. Cu el la timonă, naționala iberică a câștigat Cupa Davis de două ori, în 2009 și 2011.

Sorana Cîrstea și-a anunțat super-antrenorul cu care va colabora

Acum, la competiția de 1000 de puncte de la Miami, unde anul trecut a mers până în semifinale, Sorana colaborează cu Matt Daly, antrenorul lui Dennis Shapovalov, şi cu Brian Barker, însă a anunțat că este vorba doar de o colaborare provizorie, urmând ca sezonul de zgură să îl înceapă cu Albert Costa, alături de care va lucra imediat după competiția din Florida.
"Este doar o colaborare pentru acest turneu. Pentru că sunt fără antrenor de tenis aici. Antrenorul lui Shapovalov ma ajută împreună cu Brian. e o colaborare zonală, ca să spun așa.
Voi avea un antrenor pentru zgură și este Albert Costa. Voi începe cu Albert Costa imediat după ce termin aici la Miami", a spus Sorana, pentru Fanatik, după meciul cu Stephens, de la Miami.
Până să înceapă colaborarea cu noul ei antrenor, româncă continuă azi parcursul la Florida. Sorana Cîrstea are de luat o revanșă în fața Dariei Kasatkina, care a învins-o în acest an. La Abu Dhabi, jucătoarea din Rusia a defilat în fața Soranei, scor 6-2, 6-1 în sferturile de finală.
Scorul general al întâlnirilor directe este 2-1 pentru Kasatkina. Românca a învis o singură dată, pe zgură, la Roland Garros, în 2021.
Meciul dintre Sorana Cîrstea și Daria Kasatkina este primul programat pe terenul 7. Asta înseamnă că meciul va începe de la ora 17, ora României, în condițiile în care se anunță cer senin la Miami.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo