Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Thriller epic la Miami! Rybakina este prima finalistă și rescrie istoria! Desfășurare ireală de scor

Maria Olteanu

Publicat 28/03/2024 la 23:55 GMT+2

Elena Rybakina este prima finalistă a turneului de 1000 de puncte de la Miami Open, după un succes obținut în set decisiv cu Victoria Azarenka, scor 6-4, 0-6, 7-6. În ultimul act al competiției, Rybakina se va duela cu învingătoarea partidei Danielle Collins - Ekaterina Alexandrova.

Jelena Rybakina

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina și Victoria Azarenka au deschis faza semifinalelor la turneul de 1000 de puncte de la Miami, joi seara, cu un meci maraton și extrem de palpitant, care a fost farte echilibrat și care a propus multe răsturnări de situație, decis până la urmă în tiebreak-ul decisivului.
Rybakina a câștigat partida în decisiv, scor 6-4, 0-6, 7-6, și se califică pentru a doua oară consecutiv în finală la Miami. Totodată, această finală va fi cea de-a 18-a din cariera ei și a 5-a la nivel WTA 1000.
În urma performanței după un meci de aproape trei ore, Elena Rybakina (24 ani și 285 de zile) devine cea mai tânără jucătoare care ajunge în finale consecutive la Miami Open, de la Maria Sharapova, care reușea asta în 2005 și 2006.
Totodată, Elena Rybakina este prima jucătoare care ajunge în patru finale în circuitul WTA (Brisbane, Abu Dhabi, Doha și Miami) în primele trei luni ale unui sezon. Ultima care reușise așa ceva era tot ea, în 2020.
Duelul din penultimul act al competiției din Florida a început sub semnul echilibrului, cu cele două sportive mergând cap la cap până la 3 egal. Apoi, Azarenka și-a pierdut serviciul și Rybakina s-a detașat la 5-3, suficient ca primul set să și-l adjudece și să încheie manșa la 6-4, după 52 de minute de joc.
După un prim set echilibrat și încheiat spre final în favoarea jucătoarei din Kazahstan, Azarenka, numărul 32 mondial, a venit cu o replică clară în fața celei de-a patra favorite.
Jucătoarea din Belarus a făcut un set fără istoric, pe care l-a câștigat extrem de clar, 6-0, după mai puțin de jumătate de oră de joc, și a împins confruntarea în decisiv.
Elena Rybakina a devenit însă a doua jucătoare care a câștigat o semifinală de simplu feminin la Miami, deși a pierdut un set cu 0-6, după Gabriela Sabatini, în 1991, împotriva lui Steffi Graf (0-6, 7-6, 6-1).
Citește și:

Rybakina, prima finalistă de la Miami Open, după un joc epic

După 1-1 la seturi, prima semifinală de la Miami Open a ajuns în decisiv, unde s-a dus o luptă extrem de strânsă.
S-a mers cap la cap, cu reușite pe propriul serviciu, până la 2 egal, moment în care Rybakina a reușit primul break din set. Și l-a consolidat imediat și s-a distanța la 4-2, dar Azarenka a continuat să servească foarte bine și a strâns scorul la 4-3.
Rybakina nu și-a cedat serviciul și a luat o opțiune serioasă pentru accederea în finală, ducând scorul la 5-3. Azarenka nu a cedat și a mai prelungit suspansul, venind la 5-4. Bielorusa s-a apărat extraordinar și nu i-a permis Elenei victoria, egalând la 5 în decisiv.
Azarenka, cu un moral absolut fabulos, a preluat conducerea la 6-5, după ce Rybakina a condus cu 5-3. Până la urmă, meciul a ajuns în tiebreak, după aproape două ore și jumătate extrem de încinse.
Acolo, Rybakina a fost mai precisă și a reușit din start să își consolideze un avans pe care nu l-a mai irosit de această dată, calificându-se în finală după 7-2.
Elena Rybakina a devenit în această seară jucătoarea cu cele mai multe game-uri pierdute (69) în drumul spre finala de la Miami Open de la înființarea competiției, în 1985.
În ultimul act de la Miami Open, Rybakina se va duela cu învingătoarea semifinalei Danielle Collins - Ekaterina Alexandrova, cea din urmă reușind să o învingă pe americanca Jessica Pegula, numărul cinci mondial, cu 3-6, 6-4, 6-4. Rusoaica e pusă pe fapte mari la Miami, după ce în precedentul tur trecuse de Iga Swiatek, liderul mondial.
Cu succesul contra lui "Jess", Alexandrova a ajuns la 3 victorii în 2024 contra sportivelor de top 5 WTA, după ce la Adelaide, în ianuarie, o depăşise şi pe Rybakina. De partea celaltă, Collins traversează și ea o săptămână de vis, la ultima sa participare la turneul din Florida.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo