Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-au oferit primele 4 wild-card-uri pentru turneul de la Stuttgart. Două merg la foste câștigătoare de Grand Slam

Maria Olteanu

Actualizat 28/03/2024 la 20:58 GMT+2

Jucătoarele germane de tenis Angelique Kerber, Tatjana Maria şi Laura Siegemund au primit wild card pentru turneul WTA de la Stuttgart, de luna viitoare, fel ca britanica Emma Răducanu, fostă campioană la US Open, au anunţat joi organizatorii, citaţi de DPA.

Emma Raducanu of Great Britain celebrates against Rebeka Masadova of Spain in the first round of the BNP Paribas Open at Indian Wells Tennis Garden on March 07, 2024 in Indian Wells, California.

Credit imagine: Getty Images

Laura Siegemund şi Tatjana Maria au primit acces direct pe tabloul principal al acestui turneu, pe care figurează numeroase nume importante, în condiţiile în care nu ar fi putut juca în calificări deoarece vor reprezenta Germania în Billie Jean King Cup, în Brazilia, pe 12 şi 13 aprilie. Turneul indoor de la Stuttgart, pe zgură, va avea loc între 15 şi 21 aprilie.
Siegemund este campioana din 2017 de la Stuttgart, după ce a învins-o în semifinale pe românca Simona Halep.
"Hotărâm cu atenţie pe cine vrem să sprijinim cu un wild card. Fiind un turneu din Germania, dorim, fireşte, să ţinem cont de responsabilitatea pe care o avem pentru tenisul feminin german. Ele nu au şansa de a intra pe tabloul principal aici prin calificări. De aceea le susţinem cu un wild card", a afirmat directoarea turneului, Anke Huber.

Au fost acordate primele 4 wild-card-uri pentru turneul de la Stuttgart

Angelique Kerber, fost lider mondial mondial şi fostă campioană la Stuttgart, şi britanica Emma Răducanu, al cărei tată este român, au obţinut wild card-urile pe baza criteriilor WTA. Kerber, care a revenit în acest sezon în circuit după ce a născut, face şi ea parte din echipa Germaniei care va participa în Brazilia la Billie Jean King Cup.
Nouă din primele zece jucătoare ale lumii în acest moment, în frunte cu liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, vor fi prezente la Stuttgart.
Tot joi s-a anunţat că Angelique Kerber, care are trei titluri de Mare Şlem în palmares, va juca în luna iunie la turneul de la Berlin, ce serveşte drept pregătire pentru Wimbledon.
"Este întotdeauna special să joc în Germania, iar cei care mă cunosc ştiu că voi da totul pe teren", a spus Kerber.
Directoarea turneului, Barbara Rittner, a numit participarea lui Kerber "un moment culminant" şi se aşteaptă ca fosta campioană de la Wimbledon să reuşească "un sezon bun pe iarbă".
Japoneza Naomi Osaka va participa la rândul său la turneul organizat între 17 şi 23 iunie la Berlin.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo