Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Naomi Osaka, răspuns ironic pentru Tsitsipas, după ce grecul a spus că fetele ar trebui să joace 5 seturi

Nicu Savin

Actualizat 29/03/2022 la 14:37 GMT+3

Naomi Osaka a avut o poziție tranșantă cu privire la declarațiile controversate făcute de Stefanos Tsitsipas în urmă cu câteva zile. Grecul a spus că și fetele ar trebui să joace după sistemul cel mai bun din 5 seturi din moment ce primesc premii egale cu băieții. Nipona a oferit o replică ironică pentru Tsitsipas, spunând că părerea unui jucător nu ar trebui să conteze în tenisul feminin.

Naomi Osaka responds to Stefanos Tsitsipas

Credit imagine: Getty Images

Stefanos Tsitsipas este recunoscut pentru pozițiile sale tranșante privind cele mai fiebinți subiecte din tenis. Grecul este prezent în această perioadă la Mastersul de la Miami, unde a ajuns deja în optimi. După primul său meci la competiția din Florida, al 5-lea jucător al lumii a atins un punct sensibil, spunând că și fetele ar trebui să joace meciuri de 5 seturi la turneele de Grand Slam, asta pentru că premiile în bani pe care le primesc sunt egale cu cele ale băieților.
Grecul a susținut de asemenea că dacă la masculin s-ar juca după sistemul cel mai bun din 3, lista câștigătorilor de Grand Slam ar fi diferită, referindu-se, evident, la faptul că el s-ar fi impus anul trecut la Roland Garros în aceste condiții (l-a condus cu 2-0 la seturi pe Djokovic, dar a cedat cu 3-2).
"Nu vreau să creez controversă sau altceva. Femeile joacă după sistemul cel mai bun din 3 seturi și primesc premii egale cu bărbații, care joacă după sistemul cel mai bun din 5 seturi. Nu știu. Există mulți oameni de știință care susțin că rezistența femeilor este cel puțin la fel de mare cu cea a bărbaților. Poate că ar trebui să joace și ele 5 seturi la turneele de Grand Slam. Mie îmi place acest format. Pe de altă parte, am fi văzut mult mai multă varietate când vine vorba de câștigătorii de Grand Slam dacă s-ar fi jucat după sistemul cel mai bun din 3 seturi", a spus Tsitsipas.
Citește și:

Naomi Osaka, răspuns tranșant pentru Tsitsipas

La câteva zile de la declarațiile lui Tsitsipas, Naomi Osaka a luat atitudine. Nipona s-a calificat în sferturi la Miami după un succes în două seturi cu Alisson Riske (6-3, 6-4), iar la conferința de presă de după meci a abordat subiectul deschis de Tsitsipas.
Cvadrupla câștigătoare de Grand Slam i-a oferit o replică ironică grecului, spunând că și ea ar putea cere ca băieții să joace meciuri mai lungi decât în prezent. Aceasta susține că tenisul feminin este în direcția bună și că băieții nu ar trebui să fie interesați de durata partidelor, iar premiile egale sunt rezultatul contribuției majore pe care jucătoarele au avut-o la dezvoltarea tenisului de-a lungul vremii.
"El vrea să joace nouă seturi? Dacă el încearcă să prelungească meciurile mele, o să le prelungesc și eu pe ale lui. Simt că asta ar schimba structura tenisului. Cred că va dura foarte mult pentru ca o astfel de regulă să fie implementată. În același timp un bărbat vorbește despre un sport feminin, astfel că nu cred că ideea lui va prinde.
Nu vreau să fiu nepoliticoasă. Chiar încerc să structurez asta într-un mod care să nu fie dezamăgitor, dar cred că premiile egale sunt rezultatul a decenii de muncă grea. Femeile s-au angajat în dezvoltarea tenisului, nu e ca și cum au venit de nicăieri și au primit asta. Cred că tenisul feminin are jucătoare care generează un interes major, iar vânzarea de bilete se datorează și lor. Noul lider mondial, Iga Swiatek, are 20 de ani. Cori Gauff este de asemenea uimitoare. Cred că oamenii găsesc ceea ce-i interesează în tenisul feminin", a spus Osaka, citată de givemesport.com.
Naomi Osaka este în căutarea primul rezultat notabil al sezonului. După ce a pierdut în turul 3 la Australian Open și în turul doi la Indian Wells, nipona este în sferturi la Miami. Aceasta va juca pentru un loc în semifinale cu Danielle Collins, finalista de la Australian Open. Osaka nu a trecut niciodată de sferturi la Miami, fază în care s-a oprit și anul trecut, pierzând în fața Mariei Sakkari (0-6, 4-6).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo