Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Iga Swiatek, un munte de dezamăgire, după eliminarea prematură de la Miami: "Am avut mari probleme"

Nicu Savin

Actualizat 26/03/2024 la 10:56 GMT+2

Iga Swiatek a fost învinsă în minim de seturi de Ekaterina Alexandrova, scro 4-6, 2-6, și a părăsit astfel prematur turneul WTA 1000 de la Miami, în faza optimilor. La finalul partidei, poloneza a recunoscut că este foarte dezamăgită de prestația sa, subliniind că serviciul adversarei a pus-o în mare dificultate.

Așa a învins-o Alexandrova pe Iga Swiatek, în două seturi, în optimile Miami Open

Iga Swiatek a ratat șansa de a face dubla Indian Wells - Miami pentru a 2-a oară în carieră. După ce a triumfat săptămâna trecută în California, liderul mondial a părăsit "pe ușa din dos" turneul din Florida. Iga a trecut cu bine peste un prim test serios la Miami, cel cu Linda Noskova din turul 3 (a câștigat în 3 seturi), dar a clacat în faza optimilor, în fața unei excelente Ekaterina Alexandrova.
Poloneza a fost cu un pas în spate pe tot parcursul partidei și nu a avut răspuns la jocul solid al rusoaicei pe care o învinsese în ultimele 3 meciuri directe. Swiatek a pierdut în final cu 4-6, 2-6 și nu s-a ferit să spună că este foarte dezamăgită de prestația sa, mai ales pentru faptul că nu a reușit să fie mai prolifică la retur, dar nu i-a luat din merite adversarei.
"Sunt dezamăgită pentru că am crezut că voi juca mai bine la Miami. Ekaterina a făcut cu siguranță un meci uimitor. A fost jucătoarea mai bună azi. Am avut mari probleme cu citirea intențiilor ei la serviciu, care a fost plin de putere, precizie și varietate. Când nu am putut returna suficient de bine am început să mă încordez puțin, ceea ce mi-a înrăutățit jocul", a spus Swiatek, citată de .

Alexandrova, doar a 3-a jucătoare din istorie care nu-și pierde serviciul contra lui Swiatek la un turneu WTA 1000

Dacă Swiatek a fost extrem de tristă, Alexandrova a radiat de fericire. Nici nu avea cum să fie altfel, întrucât rusoaica a învins pentru prima dată în carieră un lider mondial. Aceasta a insistat că nu a avut așteptări prea mari de la acest meci și probabil de aceea a reușit să joace atât de bine.
"Am încercat să joc fiecare punct, de la primul până la ultimul. Nu aveam așteptări înainte de meci pentru că știam că va fi extrem de dificil. Am jucat de atâtea ori înainte. De fiecare dată a fost dificil să joci împotriva ei. M-am dus pe teren și am încercat să fac tot posibilul. Cred că m-am descurcat destul de bine.", a spus Alexandrova.
Faptul că Alexandrova a făcut un meci perfect la serviciu este atestat de o statistică ce pare incredibilă. Rusoaica este abia a 3-a jucătoare în fața căreia Swiatek nu reușește niciun break într-un meci dintr-un turneu WTA 1000. Primele două care au învins-o pe poloneză fără să-și piardă serviciul au fost Svetlana Kusnetsova (Doha 2021) și Ons Jabeur (Cincinnati 2021).
Pentru un loc în semifinalele de la Miami, Ekaterina Alexandrova se va duela cu Jessica Pegula, care a câștigat duelul "miliardarelor" din circuit, contra Emmei Navarro. Americanca s-a impus în singura întâlnire directă cu Alexandrova de până acum, în optimile de la roma 2021 (6-2, 6-4).
Tabloul sferturilor de finală de la Miami
  • Ekaterina Alexandrova vs Jessica Pegula
  • Caroline Garcia vs Daniele Collins
  • Maria Sakkari vs Elena Rybakina
  • Victoria Azarenka vs Yulia Putintseva
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo