Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Victoria Elenei Rybakina cu Azarenka pare o minune! Kazaha a bifat un minim istoric în cariera sa

Nicu Savin

Publicat 29/03/2024 la 15:24 GMT+2

Elena Rybakina s-a calificat în marea finală de la Miami, după ce a învins-o pe Victoria Azarenka la capătul unui meci dramatic. Succesul sportivei care reprezintă Kazakhstanul pare un miracol dacă ne raportăm la desfășurarea setului doi, în care a 4-a jucătoare a lumii nu doar că nu a luat niciun game, dar a câștigat numai 5 puncte, o contraperformanță unică în cariera sa.

Elena Rybakina of Kazakhstan in action against Maria Sakkari of Greece in the quarter-final on Day 11 of the Miami Open Presented by Itau at Hard Rock Stadium on March 26, 2024 in Miami Gardens, Florida

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina are parte de o săptămână de vis la Miami, după ce problemele medicale i-au dat mari bătăi de cap în ultima lună. A 4-a jucătoare a lumii a fost obligată să se retragă înaintea sfertului cu Jasmine Paolini de la Dubai și apoi să sară și peste Indian Wells, astfel că a mers în Florida cu multe semne de întrebare, mai ales că mai bine de o săptămână nu s-a antrenat deloc.
Kazaha a trecut de mai multe ori de la extaz la agonie la extaz și invers pe parcursul turneului de la Miami, dar este la un singur pas de un triumf senzațional. Aseară, Rybakina s-a calificat în marea finală, după o victorie în 3 seturi cu Victoria Azarenka, la capătul unui meci cu o desfășurare rară.
Rybakina a fost jucătoarea mai eficientă în primul set, pe care și l-a adjudecat cu 6-4, dar s-a prăbușit complet în cel de-al doilea. Elena nu a avut răspuns la jocul imperial al Vikăi și nu doar că nu a câștigat niciun game, dar a luat numai 5 puncte pe tot parcursul setului. A fost pentru a 6-a oară în carieră când a încasat un bagel, dar niciodată nu a terminat vreun set cu atât de puține puncte în dreptul său. Recordul negativ precedent era de 7 puncte într-un set, contraperformață pe care a bifat-o în două rânduri: contra Barberei Strycova la Madrid 2019 și contra Dariei Kasatkina la San Jose 2022, când a pierdut ultima dată un set la 0.
Chiar dacă a făcut un set doi atât de slab, Rybakina a reușit să se adune în decisiv și forța mentală a ajutat-o să câștige meciul în tie-break, după ce a mai depășit un moment de cumpănă, nereușind să tranșeze lucrurile în favoarea sa când a servit pentru meci, la 5-4 pentru ea.

RYBAKINA - COLLINS, ÎN FINALA DE LA MIAMI

După meciul de aseară, Rybakina a mai stabilit un record, devenind jucătoarea care atinge ultimul act al turneului de la Miami cu cele mai multe game-uri pierdute pe parcurs (69, "doborând" recordul Biancăi Andreescu, de acum 4 ani).
În finală, Rybakina o va întâlni pe Danielle Collins, care a trecut ca un TGV de Alexandrova, în penultimul act, scor 6-3, 6-2. Sportiva de 30 de ani de peste ocean este într-o formă de graţie, ea necedând mai mult de 3 gameuri în disputele jucate cu Potapova, Avanesyan, Cîrstea, Caroline Garcia şi Alexandrova.
Rybakina și Collins s-au întâlnit de 4 ori în circuit, 3 dintre dispute (ultimele 3) fiind câștigate de Elena. Ca un fapt demn de menționat, kazaha s-a impus de fiecare dată în decisiv, așa că nu e exclus să asistăm la un nou meci maraton pentru numărul 4 WTA.
La 24 de ani și 285 de zile, Rybakina a devenit cea mai tânără jucătoare de la Maria Sharapova care ajunge în ultimul act la Miami în doi ani consecutivi. Rusoaica avea doar 19 ani, când juca a doua finală din Florida, în 2006.
8-0 este raportul victorii-înfrângeri pentru Rybakina, în partidele cu set decisiv, după ce a pierdut cu Blinkova, la Australian Open, la capătul celui mai lung tie-break din istorie (22-20 pentru rusoaică, în decisiv).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo