Sabalenka e campioană la Miami Open! De peste un deceniu nu s-a mai întâmplat așa ceva în Florida, de la Serena
Aryna Sabalenka a cucerit sâmbătă al 19-lea său titlu după ce a învins-o în finala de la Miami Open pe favorita gazdelor, Jessica Pegula, în minimum de seturi.
Aryna Sabalenka, Miami Open 2025
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka, liderul mondial din WTA, a cucerit sâmbătă primul său titlu la Miami Open, după ce a învins-o în marea finală pe favorita numărul 4, Jessica Pegula, într-o reeditare a finalei de la US Open 2024. Sabalenka s-a impus cu scorul de 7-5, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 29 de minute de joc.
Aceasta a fost cea de-a noua întâlnire directă dintre Sabalenka și Pegula, iar bielorusa conduce acum cu 7-2. Pentru Sabalenka, acesta este al 19-lea titlu al carierei, primul la Miami, al doilea al anului (după cel de la Brisbane, și al optulea de 1000 de puncte WTA, după cele de la Wuhan (3), Madrid (2), Qatar (1) și Cincinnati (1).
CITEȘTE ȘI:
- Rusia se dezice de Kasatkina, după ce Australia a "adoptat-o". Fost lider ATP: "Nicio pierdere!"
- Djokovic-Mensik, finala Miami Open. Inteligența artificială știe cine pune mâna pe titlu în Florida
Sabalenka e marea campioană de la Miami Open! Bielorusa, la al 19-lea titlu al carierei
În drumul său spre trofeu, Aryna Sabalenka, triplă campioană de Grand Slam, le-a învins pe Tomova, Ruse, Collins, Zheng, Paolini și Pegula, fără a ceda niciun set. În plus, victoria cu Pegula a fost a 44-a a ei în fața unei adversare din Top 10 WTA. Aryna Sabalenka este doar a patra jucătoare din acest secol care câștigă Miami Open ca nr. 1 mondial, după Martina Hingis (2000), Serena Williams (2003, 2013, 2014 și 2015) și Ashleigh Barty (2021).
Mai mult decât atât, Aryna Sabalenka este prima jucătoare care învinge trei adversare din Top 10 WTA, în sferturi, semifinale și finală în minimum de seturi la Miami Open de la Serena Williams în 2014 (Angelique Kerber, Maria Sharapova și Li Na).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
7
6
5
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)