Aşa arată clasamentul WTA după Miami! Schimbări în top 5 WTA + Sorana Cîrstea revine în top 30! Performanţă rară pentru româncă
Publicat 27/03/2026 la 12:18 GMT+2
Deşi turneul de la Miami nu s-a încheiat, finala dintre Sabalenka şi Gauff nu va crea nicio schimbare la vârf în WTA. Ca atare, ştim de pe acum cum va arăta clasamentul începând de luni, când Swiatek va coborî până pe locul 4, iar Sorana Cîrstea va reveni între primele 30 de jucătoare ale lumii. Sori va bifa o bornă remarcabilă, urmând a fi cea mai în vârstă jucătoare din Top 30 WTA.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Competiţia din Florida certifică faptul că Sabalenka, cea mai bună jucătoare a lumii, e fără o contracandidată serioasă, momentan, în lupta pentru poziţia întâi în clasamentul WTA. Iga Swiatek, cea care era văzută marea rivală a bielorusei, a dezamăgit din nou, fiind eliminată rapid, în turul secund, şi va coborî până pe 4 în ierarhie. Dacă de Rybakina fusese depăşită după Indian Wells (deşi la tragerea la sorţi pentru Miami kazaha a fost a 3-a favorită, iar poloneza şi-a păstrat statutul de "cap de serie 2"), acum Iga a fost întrecută şi de Coco Gauff, finalista surpriză (în condiţiile problemelor medicale, care au făcut-o să abandoneze în California).
Swiatek încearcă să privească plină de încredere spre sezonul de zgură, suprafaţa ei favorită, dar trebuie să îşi ridice mult nivelul. Ea a renunţat deja la colaborarea cu antrenorul Wim Fissette şi se antrenează deja la Academia lui Nadal, în speranţa că va arăta altă faţă la Madrid, Roma şi Roland Garros, marile obiective din sezon.
Sorana Cîrstea revine în top 30 WTA, după Miami! Jaqueline Cristian stă şi ea excelent în clasament
Turneul de la Miami a fost unul excelent pentru românce, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian "mergând" până în optimile de finală. Cu punctele aferente, Sori a ajuns la cota "1459 puncte" şi va fi pe locul 29 WTA de luni.
Cîrstea a fost cel mai sus în clasamentul WTA în august 2013, când a ocupat pentru scurtă vreme poziţia 21. Atunci ea reuşea tur 3 la primele două turnee de Grand Slam ale anului şi bifa singura sa finală de WTA 1000 (la Rogers Cup, unde pierdea în faţa Serenei Williams).
Acum, la 35 de ani, Sori are o şansă mare să ajungă chiar între cele mai bune 20 din lume, în următoarele luni, poziţia actuală garantându-i statutul de cap de serie şi accesul mai uşor în tururile superioare, urmând a întâlni în primele runde sportive mai slab clasate.
- La 35 de ani și 9 luni, Cîrstea e cea mai în vârstă jucătoare din top 30 WTA. De altfel, în top 100 mai sunt prezente doar 3 alte sportive de peste 35 de ani (Laura Siegemund, Tatjana Maria și Shuai Zhang).
În ceea ce o priveşte pe Cristian, ea a bifat cel mai bun rezultat într-un turneu WTA 1000, iar luni va figura în clasament cu 1382 puncte (poziţia 35). Jaqueline e mereu foarte solidă în primele tururi ale turneelor şi rar pierde în faţa unei sportive mai slab cotate, astfel că pare doar o chestiune de săptămâni până când bucureşteanca de 27 de ani va intra în premieră în rândul celor mai bune 30 de jucătoare ale lumii. Şi, ca şi în cazul Soranei, având în vedere constanţa şi statutul de cap de serie avut în viitor, misiunea de a rămâne acolo nu va fi atât de complicată ca în cazul altor jucătoare, care acced în top graţie unei performanţe meteorice, la un turneu mare. În plus, urmează "sezonul de zgură", ambele sportive tricolore simțindu-se excelent pe această suprafață.
Turneul de la Miami a însemnat şi un salt important în clasament pentru Hailey Baptiste, o sportivă aflată în mare în formă în acest debut de sezon. Sportiva de peste ocean, specialistă la dublu, a făcut sferturi în Florida şi a urcat 12 poziţii în ierarhie, fiind acum pe 33 (cea mai bună clasare a carierei).
Ea şi Talia Gibson, sportiva de 21 de ani din Australia care a învins 5 jucătoare de top 20 WTA la Indian Wells şi Miami, sunt protagonistele celor mai impresionante salturi în clasament. Sportiva de la antipozi va urca de luni tot 12 poziţii, urmând a fi pe locul 56 WTA (cel mai bun loc din carieră).
Aşa va arăta top 10 WTA începând de luni
1. Aryna Sabalenka - 10675/11025 puncte
2. Elena Rybakina - 8108
3. Coco Gauff - 7278/7628
4. Iga Swiatek - 7263
5. Jessica Pegula - 6243
6. Amanda Anisimova - 6180
7. Elina Svitolina - 3965
8. Jasmine Paolini - 3907
9. Victoria Mboko - 3531
10. Mirra Andreeva - 3121
-------------------------------
29. Sorana Cîrstea - 1459
35. Jaqueline Cristian - 1382
84. Gabriela Ruse - 840
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo