Mirra Andreeva, OUT de la Miami! A încasat un "bagel" în decisiv de la partenera de dublu

Mirra Andreeva a pierdut duelul adolescentelor de la Miami, cedând în fața Victoriei Mboko, după o luptă de 3 seturi. Partida a durat două ore și 20 de minute, iar canadianca s-a calificat în optimi după ce a reușit să se impună cu un incredibil 6-0.

Elina Svitolina - Mirra Andreeva - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Mirra Andreeva este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume. În ultimele 13 luni, rusoaica și-a trecut în palmares trei trofee. Două dintre ele au fost obținute la competiții din categoria WTA 1000, la Dubai (2025) și Indian Wells (2025), iar cel mai recent la un turneu WTA 500, Adelaide International (2026).
Deși este o jucătoare de top 10, Andreeva nu a înregistrat până acum rezultatele sperate în 2026. După triumful de la Adelaide, aceasta s-a oprit în optimi la Australian Open și a ieșit prematur de la Doha, Dubai și Indian Wells.
Prezentă în această săptămână la Miami, rusoaica a debutat cu o victorie împotriva lui McCartney Kessler, scor 6-1, 6-7 (3), 6-1, după care, în turul 3 a învins-o pe Marie Bouzkova, cu 7-6, 6-2.

Mirra Andreeva a fost eliminată de la Miami de Victoria Mboko

În optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Miami, Mirra a cedat luni seara în fața Victoriei Mboko, după o desfășurare ciudată a scorului.
Canadianca (locul 9 WTA) a avut câștig de cauză după un prim set echilibrat, tranșat în tiebreak, scor 7-4. Andreeva a revenit și a câștigat manșa secundă cu 6-4, reușind un break chiar în ultimul game.
Decisivul se anunța unul la fel de echilibrat, dar a 10-a jucătoare s-a prăbușit inexplicabil, încasând un "bagel". Andreeva a avut un procentaj de doar 47% al punctelor câștigate cu primul serviciu în ultimul set și de doar 27% al punctelor câștigate cu serviciul 2.
Victoria Mboko s-a impus astfel cu 7-6, 4-6, 6-0, obținând a 6-a victorie a carierei în fața unei jucătoare de top 10 și calificându-se pentru a 4-a oară în sferturile unui turneu WTA, prima oară la Miami.
Mirra Andreeva și Victoria Mboko sunt partenere de dublu și vor juca mâine în optimile de la Miami împotriva perechii formate din Storm Hunter și Jessica Pegula.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo