Milioanele din reclame, cauza prăbușirii lui Coco Gauff? Dezvăluirea lui McEnroe
Publicat 12/09/2024 la 09:59 GMT+3
John McEnroe, unul dintre cei mai mari tenismeni americani din istorie, a analizat criza profundă din jocul lui Cori Gauff, cea care era văzută marea speranță a Statelor Unite în tenisul mondial. Tânăra de 20 ani nu a obținut vreun titlu important în 2024 și a coborât pe locul 6 WTA.
Coco Gauff nie obroni tytułu w US Open
Credit imagine: Getty Images
La final de 2023, Coco Gauff era văzută de mulți specialiști drept principala amenințare pentru Iga Swiatek, cea care încheia al doilea an la rând în fruntea ierarhiei feminine. Și, într-adevăr, a doua parte de sezon a sportivei din SUA a fost una magnifică, astfel că era de așteptat ca jocul ei să continue să crească odată cu maturizarea.
Din nefericire pentru fanii de peste Ocean, stagiunea în curs a fost mai degrabă un fiasco pentru Cori, iar modul în care a părăsit US Open 2024 a creat multă vâlvă. Favorita publicului de la Flushing Meadows a comis 19 duble greşeli şi 60 de erori neforţate pe parcursul jocului cu Navarro, cap de serie numărul 13, din optimile competiției.
Având în vedere mediatizarea lui Gauff, jocul său actual a devenit subiectul de dezbatere predilect în presa de specialitate din SUA, iar John McEnroe, fost număr unu mondial, a adus în discuție un aspect la care puțini s-au gândit: Coco s-a implicat în multe proiecte publicitare și foarte probabil a neglijat tenisul. Este, într-o oarecare măsură, un caz similar cu cel al lui Frances Tiafoe, care, după semifinala de la US Open 2022, a apărut extrem de des la emisiuni televizate și la evenimente mondene. Rezultatul a fost dezastruos pentru cariera sa, abia în această vară, odată cu noua prezență în semifinalele Flushing Meadows, "BigFoe" arătând precum sportivul de acum doi ani.
"Am văzut că a apărut într-o mulțime de reclame în ultima perioadă, cu siguranță că acest lucru i-a afectat pregătirea, trebuie să găsești un echilibru între antrenamente și aspectul comerical. Are nevoie să lucreze mult mai mult la jocul său, să progreseze și să își redescopere încrederea în sine. E frustrată pe teren și are un joc chinuit.
Cred că și presiunea generată de așteptări contribuie la forma ei actuală. Oamenii spuneau: "O să îi calce pe urme Serenei Williams". De parcă asta ar fi ușor...", a spus McEnroe, citat de Tennis Up To Date.
Brad Gilbert, omul nepotrivit pentru Cori Gauff?
Brad Gilbert a fost secretul lui Coco în vara anului trecut, când, în interval de două luni, a câştigat un turneu WTA 500, unul WTA 1000 şi primul Grand Slam din carieră. Încă de când făcea optime la Wimbledon în 2019, la nici 16 ani, Gauff era văzută viitoarea Serena Williams, dar momentan nu există termen de comparaţie între cele două.
"Nu știu ce se întâmplă în echipa sa, dar bănuiesc că vor fi ceva schimbări. Când Brad a venit, anul trecut, jocul său a explodat, a avut cele mai bune rezultate din carieră. Acum, un an mai târziu, e de nerecunoscut: are probleme incredibile la serviciu, iar forehandul nu îi funcționează. De multe ori mă întreb ce se întâmplă", a mai spus septuplul campion de Grand Slam.
McEnroe nu a fost singurul care a lăsat de înțeles că Brad Gilbert și cei din echipa lui Cori Gauff nu găsesc soluția pentru a pune stop crizei de formă a fostei campioane de la Flushing Meadows.
Rennae Stubbs, fostă antrenoare a Serenei, a rămas siderată de greşelile comise de sportiva de peste Ocean cu Navarro şi a găsit şi un "ţap ispăşitor" pentru această prestaţie mult sub aşteptări: Gilbert.
Intrată în direct la ESPN, unde fostul tehnician ai lui Agassi, Roddick sau Murray era prezent, fosta mare jucătoare din Australia a avut un discurs extrem de acid. Timp de peste un minut, Stubbs l-a criticat vehement pe antrenorul de 63 de ani, fără ca acesta să scoată vreun cuvânt.
"Brad, asumă-ţi responsabilitatea, Coco Gauff a avut azi 60 de neforţate şi 19 duble greşeli. Nu faci ceea ce ar trebui cu ea pe terenul de antrenament! M-am uitat la atât de mult tenis în viaţa mea, fata asta e atât de puternică...da, uneori poate pierde, dar are atât de multă forţă încât ar trebui să domine tenisul. Sunt ea, Iga şi Sabalanka!
Îţi spun, Brad, trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ce joacă acum. E atât de nedrept: 60 de neforţate într-un meci? 19 duble greşeli? Te rog, asumă-ţi responsabilităţi: fie te ridici şi pleci, fie faci lucrurile mai bine.
Îţi scriu tot timpul pe Twitter, dar nu îmi răspunzi, dar, ghici ce, voi continua să îţi scriu. Pentru că văd erori care trebuie corectate. Punct", a fost discursul extrem de acid al fostei glorii australiene, la care Brad Gilbert a rămas fără replică.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo