Mirra Andreeva, planuri mărețe de viitor! "Vreau să câștig câteva titluri de Grand Slam!" Rafa Nadal, inspirația rusoaicei
Mirra Andreeva vorbește fără rețineri despre obiectivele sale mărețe: câștigarea mai multor titluri de Grand Slam. La doar 18 ani, rusoaica dezvăluie ce valori o ghidează în carieră și de ce Rafa Nadal este modelul ei, într-un moment-cheie al ascensiunii sale în circuitul WTA.
Joe Cole: "Sunt mai mulți fotbaliști care joacă bine golf, iar Harry Kane e unul dintre ei"
Sursa video: Eurosport
Mirra Andreeva nu se ferește să vorbească deschis despre obiectivele mărețe. Considerată una dintre revelațiile sezonului 2025 în circuitul WTA, jucătoarea din Rusia a vorbit public despre visurile sale și despre felul în care își dorește să fie amintită în tenisul mondial.
La doar 18 ani, Andreeva a atins deja un nivel impresionant. Sub îndrumarea Conchitei Martinez, rusoaica a reușit să câștige două titluri WTA 1000, la Dubai și Indian Wells, și a urcat până pe locul 5 mondial, cel mai bun din carieră. Evoluțiile constante contra celor mai bune jucătoare din lume au confirmat statutul ei de "diamant neșlefuit" al circuitului feminin.
După primul său sezon cu adevărat mare în elita tenisului, Mirra Andreeva a vorbit despre ambițiile pe termen lung. Obiectivul este clar și formulat fără ocolișuri: "Vreau să câștig câteva titluri de Grand Slam", a declarat ea într-un interviu acordat publicației Story10.
CITEȘTE ȘI:
- Sabalenka, șanse 0 în fața lui Kyrgios? "Nu ar învinge niciun jucător din top 400 sau 500 ATP"
- "Bătălia Sexelor" de-a lungul timpului. Povestea din spatele celor cinci meciuri
Mirra Andreeva, discurs "pe față" despre marile obiective ale carierei
Dincolo de trofee, Andreeva pune însă accent pe modul în care își construiește cariera. Maturitatea de care dă dovadă este remarcabilă pentru vârsta ei, iar filosofia sa de viață depășește cu mult simpla goană după rezultate: "Sincer, vreau să rămân fidelă mie însămi. Vreau să fiu o jucătoare amintită pentru că sunt curioasă pe teren, interesantă de urmărit, umilă, ca Rafa. Vreau să fiu ținută minte în circuit și sper să reușesc asta", a explicat rusoaica.
Privind spre 2026, Andreeva va fi cu siguranță unul dintre numele de urmărit în fazele finale ale turneelor majore. Totuși, începutul noului sezon vine cu o presiune considerabilă: va avea de apărat puncte importante, inclusiv semifinala de la Brisbane, cele două titluri WTA 1000 și optimile de finală de la Australian Open. O eventuală ieșire din top 10 ar fi un pas înapoi pe care jucătoarea vrea să-l evite cu orice preț.
Paradoxal, tocmai turneele de Grand Slam rămân capitolul unde Andreeva mai are de lucru. La Australian Open, a fost învinsă clar de Aryna Sabalenka (6-1, 6-2), într-un moment în care nu făcea încă parte din top 10. Ulterior, odată cu ascensiunea în clasament, a venit și presiunea.
La Roland Garros, a ratat o oportunitate uriașă, fiind eliminată în sferturi de Lois Boisson, jucătoare venită din calificări și aflată pe locul 361 WTA, scor 7-6 (6), 6-3, într-un meci în care atmosfera și așteptările au cântărit decisiv. La Wimbledon, povestea s-a repetat: un nou sfert de finală, un nou eșec dureros, de această dată cu Belinda Bencic, 7-6 (2), 7-6 (3). Cea mai mare dezamăgire a venit însă la US Open, unde a fost eliminată încă din turul al treilea de Taylor Townsend, 7-5, 6-2.
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi astăzi de la ora 21.45 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)