Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cîrstea a explicat, indirect, de ce a preferat Abu Dhabi în loc de Transylvania Open: "Puțini știu"

Nicu Savin

Actualizat 05/02/2024 la 21:55 GMT+2

Sorana Cîrstea a obținut azi prima victorie din 2024, după ce a învins-o în 3 seturi pe Caroline Garcia, în primul tur al turneului WTA 500 de la Abu Dhabi. La finalul partidei, sportiva noastră a dezvăluit, în mod indirect, de ce a ales să joace la turneul din Emirate în loc să vină în România pentru Transylvania Open. Motivul e că Sorana are reședința în Dubai.

Sorana Cîrstea (Abu Dhabi 2024)

Credit imagine: Eurosport

Sorana Cîrstea a avut un start de sezon dezamăgitor, pierzând în primul tur la toate cele 3 turnee pe care le-a jucat în Australia, dar sportiva noastră a oprit azi seria de eșecuri și nu oricum, ci cu o victorie superbă în fața Carolinei Garcia.
În primul tur al turneului de la Abu Dhabi, franțuzoaica a câștigat primul set la tie-break, dar Sorana nu a cedat. Românca și-a ridicat nivelul și a greșit mai puțin ca adversara, impunându-se în final cu scorul de 6-7, 6-4, 6-4, după mai bine de două ore și jumătate de luptă.

Sorana Cîrstea a preferat să joace la Abu Dhabi în loc de Transylvania Open

În această săptămână are loc și Transylvania Open, turneu WTA 250, și probabil că mulți fani români s-au întrebat de ce Sorana nu a venit să joace la turneul care se desfășoară la Cluj-Napoca. Evident, faptul că turneul din Emirate este de categorie superioară și oferă punte mai multe și premii mai mari a fost principalul motiv al alegerii Soranei, dar nu singurul. La finalul partidei cu Garcia, sportiva născută la Târgoviște a oferit explicația, în mod indirect, spunând că ea are reședința la Dubai, astfel că este foarte aproape de Abu Dhabi.
"Trebuie să fiu sinceră și să spun că nu a fost ușor. Am fost un pic la pământ la 6-7, dar trebuie să te resetezi și sunt foarte fericită că am făcut asta azi. Sunt fericită că am trecut de acest tur, înseamnă mult pentru mine. Condițiile nu au fost ușoare, a fost cald. Trebuie doar să fii inteligent, să vezi cum bate vântul, cum se duc mingile. Trebuie să fii inteligent. Cred că sportul te învață să-ți folosești capul.
Foarte puțini știu că locuiesc la Dubai, stau la o oră distanță și am ales să stau acasă săptămâna asta. Înseamnă mult să fiu acasă, să fiu cu gândurile mele și să dau TV-ul pe română. E minunat. Nu am șansa să fac asta mult timp, așa că o să profit de avantaj săptămâna asta", a spus Sorana, citată de digisport.ro.
Victoria de azi a fost a 3-a la rând pentru Sorana în fața Carolinei Garcia și pare că franțuzoaica a dezvoltat un complex față de jucătoarea noastră. Sori a învins-o pe Garcia de două ori anul trecut, la Indian Wells și Miami și conduce acum cu 3-2 la duelurile directe (Garcia a câștigat primele două confruntări, la Toronto 2017 și Madrid 2019).
În turul doi de la Abu Dhabi, Sorana Cîrstea va juca împotriva Mariei Sakkari, a 3-a favorită a competiției. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de 3 ori până în prezent: românca a câștigat primele două meciuri, la Istanbul 2017 și Doha 2018, dar elena s-a impus la ultimul duel direct, anul trecut, la Cincinnati.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo