Shapovalov, descalificat de la Washington! Până și adversarul a fost consternat de decizie
Publicat 03/08/2024 la 09:14 GMT+3
Toată atenția lumii tenisului e îndreptată către Jocurile Olimpice de la Paris, însă în această săptămână se dispută turnee ATP și WTA și la Washington. Competiția masculină a fost marcată de un scandal uriașe, Denis Shapovalov fiind descalificat în duelul cu Ben Shelton din sferturi, după ce ar fi înjurat publicul.
Tennis - Roland Garros - Highlights - Hubert Hurkacz - Denis Shapovalov
Credit imagine: Eurosport
Jocurile Olimpice de la Paris acaparează toată atenția lumii tenisului. Astăzi va avea loc finala feminină, între Qinwen Zheng și Donna Vekic, iar mâine lumea se va opri în loc pentru super pentru aur dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz.
Totuși, Parisul nu e singurul loc unde se joacă tenis la cel mai înalt nivel în această săptămână, la Washington având loc turnee ATP și WTA. Din păcate, întrecerea masculină din capitala Statelor Unite a fost marcată de un episod nedorit.
Într-unul din sferturile de finală, Ben Shelton s-a confruntat cu Denis Shapovalov, iar partida s-a terminat prin descalificarea canadianului. Americanul a câștigat primul set cu 7-6 (5) și în cel de-al doilea conducea cu 6-3 în tie-break, moment în care canadianul și-a pierdut cumpătul.
Denis Shapovalov, descalificat de la Washington
După punctul prin care adversarul și-a procurat 3 mingi de meci, Shapovalov a dat cu racheta de pământ și apoi a intrat într-un conflict verbal cu specatorii care l-au huiduit. Sportivul clasat pe locul 139 ATP le-a adresat cuvinte grele fanilor, deoarece a fost nevoie de intervenția supervizorului.
În cele din urmă, oficialul turneului a decis ca sportivul din "Țara Arțarului" a fost descalificat. El va pierde astfel toate punctele câștigate la Washington, precum și premiul în bani aferent calificării sale în sferturi. Chiar și Ben Shelton a fost consternat de decizia radicală a șefilor turneului și la fileu i-a transmis lui Shapovalov că nu și-a dorit ca meciul să se termine în acest fel.
Americanul va juca în semifinale împotriva italianului Flavio Cobolli. Cealaltă semifinală va fi o afacere 100% americană, între Sebastian Korda și Frances Tiafoe.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo