Muchova, campioană la Bad Homburg. Coincidenţă ciudată: Osaka a abandonat în a 3-a finală, mereu înaintea unui Grand Slam
Publicat 27/06/2026 la 14:34 GMT+3
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova, numărul 11 mondial, a câştigat sâmbătă turneul WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, după ce adversara sa din finală, japoneza Naomi Osaka, a abandonat când era condusă cu 6-1, 1-0, cu doar două zile înainte de startul turneului de la Wimbledon.
Karolina Muchova, campioană la Bad Homburg
Credit imagine: Getty Images
Osaka, locul 15 mondial, a apelat la medic la începutul finalei, când era condusă cu 3-0, după ce adversara a reuşit două break-uri.
Japoneza, fost număr 1 mondial, câştigătoare a patru titluri de Mare Şlem, şi-a tratat glezna dreaptă şi a continuat să joace, dar în cele din urmă s-a retras la începutul setului al doilea.
Pentru Osaka a fost finală pe iarbă şi totodată prima finală în circuitul profesionist de la titlul cucerit în 2021 la Australian Open. Ca o coincidenţă ciudată, nipona a abandonat/s-a retras într-o finală pentru a 3-a oară, de fiecare dată înainte de un Grand Slam.
Karolina Muchova o învinsese în semifinală pe românca Gabriela Ruse (6-4, 6-4).
La 29 de ani, Muchova câştigă al treilea titlu WTA, după Seul în septembrie 2019 şi Doha (WTA 1000) în luna februarie a acestui an. Datorită acestui succes, ea va reveni în top 10 mondial, ocupând locul 9 în clasamentul WTA de luni, odată cu începerea turneului de la Wimbledon.
Pe iarba londoneză, ea o va întâlni pe rusoaica Anastasia Zaharova (91 WTA) în primul tur, în timp Osaka va primi replica franţuzoaicei Elsa Jacquemot (82 WTA).
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo