Eurosport
Simona Halep - Sorribes Tormo 6-0, 7-5 la Madrid. Ce scrie WTA despre victoria româncei din turul I
De
Publicat 30/04/2021 la 19:17 GMT+3
Dintre cele patru jucătoare din România aflate pe tabloul principal la Madrid, doar Simona Halep a reușit să se califice în turul secund la Caja Magica. Dubla campioană din capitala Spaniei a învins-o fără mari emoții pe favorita gazdelor, Sara Sorribes Tormo, iar WTA a aplaudat rezistența româncei.
Simona Halep
Credit imagine: Getty Images
Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la turneul de la Madrid după ce a învins-o în runda inaugurală pe Sara Sorribes Tormo (46 WTA), scor 6-0, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 24 de minute de joc. În acest condiții, dintre cele patru jucătoare pe care România le avea pe tabloul principal la Caja Magica, doar Simona Halep avansează în runda secundă, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng, ocupantă a locului 57 WTA.
Sportiva noastră a avut parte de un prim set excelent în meciul de debut la Madrid, în care adversara a și greșit foarte mult. În manșa inaugurală, românca a servit mai bine și a greșit mai puțin, însă în setul secund a apărut și graba, motiv pentru care nivelul jocului a scăzut. De asemenea, Simo s-a relaxat puțin în setul 2, iar adversara a căutat să profite. De la 5-1 pentru Simona, iberica a revenit și a făcut 5-5, dar nu a mai avut apoi puterea să câștige vreun game.
Ce scrie WTA despre victoria obținută de Simona Halep în turul 1 la Madrid
WTA scrie că "Simona Halep a supraviețuit revenirii din setul secund a ibericei Sara Soribbes Tormo, iar că rezistența i-a fost răsplătită" după ce tenismena noastră a câștigat cu 6-0 primul set, dar a fost serios provocată în setul secund, pe care l-a câștigat cu 7-5.
"Aflată în căutarea celui de-al 10-lea turneu câștigat pe zgură, Simona Halep supraviețuit revenirii adversarei de la 5-1 la 5-5 și și-a îmbunătățit record la 26 victorii și 7 înfrângerii la Madrid", notează WTA. "Românca a convertit 7 din cele 13 mingi de break avute pe drumul către cea de-a doua victorie cu Sara Sorribes Tormo, după succesul de anul trecut de la Roland Garros", se mai arată pe site-ul WTA.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo