Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză uriașă la Madrid! Svitolina, OUT după ce a avut 5-1 în decisiv și a ratat 6 mingi de meci

Irina Aldea

Publicat 29/04/2021 la 15:35 GMT+3

Turneul de 1000 de puncte de la Madrid a debutat joi cu o surpriză uriașă pe tabloul principal feminin. Acolo, Elina Svitolina a fost eliminată după ce a condus cu 5-1 în decisiv și a ratat 6 mingi de meci.

Elina Svitolina

Credit imagine: Getty Images

Favorită numărul 4 pe tabloul principal de simplu la Madrid, Elina Svitolina a fost eliminată încă din primul tur după ce a condus cu 5-1 în decisiv și a ratat șase mingi de meci. Ucraineanca a fost întoarsă din drumul spre victorie de elvețianca Jil Teichamnn, clasată pe locul 40 WTA.
Jucătoarea din Elveția a fost condusă cu 5-1 în setul decisiv de Elina Svitolina (5 WTA și a patra favorită), dar a reușit o revenire excepțională și s-a calificat în turul secund al competiției de categorie "WTA 1.000", după două ore și 36 de minute de joc. Teichamnn s-a impus cu 2-6, 6-4, 7-6(5), după ce Svitolina a ratat șase mingi de meci, toate la retur (patru când conducea cu 5-3 și două la 6-5).

Eliminarea Elinei Svitolina în primul tur la Madrid, marea surpriză a zilei

În turul secund, Jil Teichamnn se va duela cu învingătoarea partidei dintre Paula Badosa Gilbert (Spania, 62 WTA) și Barbora Krejcikova (Cehia, 39 WTA). În urma acestui rezultat, predicția specialiștilor a fost anulată. Experții din sportul alb anticipau o finală între Elina Svitolina și Aryna Sabalenka la Madrid, însă calculele s-au schimbat brusc.
Azi, în prima zi de concurs, o singură româncă va juca la Caja Magica. E vorba despre Ana Bogdan, venită din calificări. Ea o va întâlni pe Anastasija Sevastova de la ora 16.30. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT pe eurosport.ro.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Programul transmisiunilor Eurosport Player - 29 aprilie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo