"Ghinionul" care îl urmărea pe Jack Draper în prezența mamei lui s-a risipit! "Când vedea să mă vadă, eram oribil"
Jack Draper s-a calificat aseară în finala Masters-ului de la Madrid, după ce l-a învins în două seturi pe Lorenzo Musetti. După meci, britanicul de pe locul 6 ATP a vorbit despre prezența mamei sale în tribune, de care s-a bucurat, deși îi era teamă să nu joace prost.
Draper v Alcaraz - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Jack Draper a obținut aseară, în premieră, calificarea în ultimul act al turneului Masters de la Madrid, aceasta urmând a fi prima lui finală pe zgură într-o competiție de categorie ATP 1000.
Britanicul l-a învins în semifinalele de la Caja Magica pe Lorenzo Musetti, în două seturi, scor 6-3, 7-6 (4), la capătul unui meci de o oră și 58 de minute de joc.
În urma acestui rezultat, Draper a ajuns la 6 victorii consecutive în fața unor adversari din top 20 ATP și se va duela în finală, pentru prima dată în carieră, cu Casper Ruud, care a trecut în semifinale de Francisco Cerundolo, scor 6-4, 7-5.
La duelul cu Musetti, în tribunele de la Madrid s-a aflat și mama lui Jack Draper, care nu prea i-a purtat noroc fiului ei în precedentele partide. Lucrurile au stat cu totul diferit aseară, iar la finalul jocului, tenismenul de 23 de ani s-a arătat încântat.
Sportivul de pe locul 6 mondial a recunoscut că inițial nu s-a bucurat de faptul că mama lui va merge la meci, după ce în prezența ei a jucat destul de rău la Roland Garros sau Monte Carlo, dar a spus că în cele din urmă a fost bine și s-a bucurat să o aibă alături.
Jack Draper, emoționat de prezența mamei sale în tribune la Madrid
"Petrecem mult timp departe de casă, fără să ne vedem familiile. Îl văd mai mult pe fratele meu pentru că lucrează în industria tenisului, dar mama este de obicei acasă cu câinele, ceea ce o face fericită.
În ultimele dăți când a venit să mă vadă jucând, am jucat un meci oribil în primul tur la Roland Garros, apoi la Monte Carlo anul acesta, unde am jucat și un tur al doilea foarte prost. E ca și cum de fiecare dată când vine să mă vadă, sunt oribil.
Când mi-a spus ieri că vine, m-am gândit că nu știu dacă este cel mai bun lucru pe care îl poate face (n.r. zâmbind). Mă bucur că a venit până la urmă, pentru că am avut un meci foarte bun astăzi și poate norocul meu s-a schimbat", a declarat Jack Draper, citat de We Love Tennis.
Finala Masters-ului de la Madrid, dintre Jack Draper și Casper Ruud, este programată duminică seară, de la ora 19:30 (ora României).
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4058.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2221.png)