Aryna Sabalenka, meci nebun la Madrid, cu Naomi Osaka! Bielorusa, revenire demnă de un lider WTA
Aryna Sabalenka a obținut luni o victorie dramatică la turneul WTA 1000 de la Madrid în fața lui Naomi Osaka, revenind spectaculos în optimile de finală. Japoneza a condus cu 1-0 la seturi și break înainte ca liderul mondial să producă remontada pe zgura de la Caja Magica, acolo unde s-a impus deja de trei ori în carieră.
Aryna Sabalenka, Madrid 2026
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka, campioană la Madrid în 2021, 2023 și 2025, s-a calificat în sferturile de finală la ediția de anul acesta după ce a învins-o pe Naomi Osaka (15 WTA) cu scorul de (1) 6-7, 6-3, 6-2, la capătul unui meci dramatic încheiat după două ore și 22 de minute de joc.
Aceasta a fost a cincea confruntare directă dintre cele două jucătoare, iar bielorusa conduce acum cu 4-1. Nipona s-a impus o singură dată în fața actualului lider mondial, în 2018, la US Open, turneu pe care l-a și câștigat după o finală cu Serena Williams.
Pentru Sabalenka, aceasta a fost cea de-a 26-a victorie din 2026, bielorusa pierzând un singur meci în acest sezon competițional, chiar la Australian Open, în finala cu Elena Rybakina. Liderul WTA s-a calificat în sferturile de la Madrid pentru al patrulea an la rând.
CITEȘTE ȘI:
Sabalenka e în sferturi la Madrid, după un meci nebun cu Naomi Osaka
Primul set al confruntării a fost extrem de intens pentru ambele jucătoare, care au fost solide la serviciu. O singură minge de break a existat în manșa inaugurală pe serviciul niponei, minge de break de care bielorusa nu a profitat. În tiebreak însă, Osaka s-a năpustit asupra adversarei sale și a dominat copios, cedând un singur punct.
În manșa secundă, echilibrul s-a rupt rapid. Osaka a reușit să se impună pe serviciul advers, dar Sabalenka a dat replica în game-ul imediat următor, restabilind echilibrul în set. Ulterior, bielorusa a mai făcut un break și a trimis partida în set decisiv, acolo unde a obținut două break-uri pentru a se impune la 2.
Aryna Sabalenka este a șasea jucătoare care a atins pragul de 150 de victorii în turneele WTA-1000 de la introducerea acestui format în 2009; doar Victoria Azarenka (199) a obținut 150 de victorii în mai puține meciuri decât Aryna Sabalenka (200).
În sferturile de finală, Aryna Sabalenka o va înfrunta pe favorita numărul 30, Hailey Baptiste, care a produs mai devreme supriza și a eliminat-o pe Belinda Bencic, cap de serie numărul 11.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2241.png)
61
6
6
77
3
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)