Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal, început greoi la Paris! "El Matador" a trecut în de 3 seturi de veteranul Feliciano Lopez

Nicu Savin

Actualizat 04/11/2020 la 22:28 GMT+2

Rafael Nadal a avut reale probleme în meciul contra conaționalului său, Feliciano Lopez, din turul secund al Mastersului de la Paris. În cele din urmă Nadal a câștigat după 3 seturi extrem de disputate și va juca în optimile de finală cu australianul Jordan Thompson.

Rafael Nadal s-a calificat în optimile Masters-ului de la Paris

Credit imagine: Getty Images

Pe undeva normal, reîntâlnirea lui Nadal cu suprafața rapidă nu a fost una ușor de gestionat, chiar dacă adversar i-a fost un veterean de 39 de ani: conaționalul Feliciano Lopez. Nadal a început cu un game pierdut pe propriul serviciu și nu a reușit să-l recupereze până la finalul setului (a avut o singură șansă de break), Lopez adjudecându-și prima manșă cu 6-4.
În setul secund Nadal și-a crescut nivelul jocului, dar tot nu a reușit să spargă serviciul lui Lopez, deși a avut nu mai puțin de 5 mingi de break. S-a ajuns în tie-break și un singur minibreak reușit de Rafa a fost suficient pentru a se impune cu 7-5.

Nadal e în optimi la Mastersul de la Paris

Cu moralul crescut, Nadal a început cu un break alb setul decisiv, pe care l-a confirmat apoi deși Lopez a avut 2 șanse de a face 1-1. Ulterior, numărul 2 mondial nu i-a mai oferit nicio șansă lui Lopez și s-a impus în final cu 4-6/7-6(5)/6-4, după 2 ore și 31 de minute de joc.
Așadar, Nadal scapă de o eliminare prematură de la Paris și avansează în optimile de finală, acolo unde va da peste Jordan Thompson. Australianul l-a învins pe Borna Coric în 3 seturi, scor 2-6/6-4/6-2. În mod surprinzător, aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi jucători.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo