Nadal, revenirea anului! L-a învins pe Medvedev, întorcând în decisiv de la 1-5 și minge de meci
Publicat 13/11/2019 la 18:19 GMT+2
Rafael Nadal (1 ATP) l-a învins, miercuri, pe Daniil Medvedev (4 ATP), cu scorul de 6(3)-7, 6-3, 7-6(4), în grupa Andre Agassi a Turneului Campionilor. Ibericul a. fost condus cu 5-1 și minge de meci, în setul decisiv, dar a reușit o revenire cum rar se vede în tenis.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
În primul set, ambii jucători au făcut un meci perfect, ajungându-se până în tiebreak, unde Daniil Medvedev s-a impus cu 7-3. Setul doi a debutat cu un serviciu pierdut al rusului. După ce și-au împărțit mai multe game-uri, Rafael Nadal a mai reușit o minge de break în fața lui Medvedev.
În setul decisiv, jucătorul rus a avut un start extraordinar, reușind două breakuri consecutive în fața jucătorului spaniol. La scorul de 1-5, Nadal a trebuit să salveze o minge de meci, înainte de a-și câștiga serviciul. A fost momentul psihologic al partidei, Rafa descătușându-se efectiv după acel punct. A câștigat 5 gameuri la rând, penru o revenire cum nu a reușit de multe ori într-o carieră impresionantă. În cele din urmă, setul a ajuns în tiebreak, unde spaniolul s-a impus cu 7-4.
Partida dintre Rafael Nadal și Daniil Medvedev s-a întins pe o durată de aproximativ două ore și 50 de minute de joc.
Victoria e una de o importanță deosebită pentru tenismanul din Manacor: pe lângă faptul că are șanse intacte la semifinalele competiției pe care nu a câștigat-o încă, cele 200 de puncte aferente victoriei sunt extrem de utile în lupta cu Djokovic pentru șefia clasamentului ATP la finalul anului.
În următoarea partidă din grupa Andre Agassi, Nadal se va lupta cu Stefanos Tsitsipas, iar Daniil Medvedev îl va întâlni pe Alexander Zverev.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo