Eurosport
Carlos Alcaraz nu a trecut peste eșecul de la Toronto. Ce l-a deranjat cel mai tare: "Asta m-a influențat"
De
Publicat 13/08/2023 la 17:00 GMT+3
Carlos Alcaraz a fost eliminat în faza sferturilor de finală de la turneul de 1000 de puncte de la Toronto. După câteva ore în care a analizat la rece prestația din Canada, Alcaraz a găsit problema: mingile avute la dispoziție.
Paul a refait le coup à Alcaraz : le résumé
Sursa video: Eurosport
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, a fost eliminat vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Toronto (Canada), dotat cu premii de 6,6 milioane de dolari, de Tommy Paul. Americanul s-a impus în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-3, în faţa lui Alcaraz, la capătul unui meci care a durat două ore și 21 de minute de joc.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/08/07/3758779.jpg)
Betano Toronto & Cincinnati
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la turneele ATP de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Eliminarea lui Alcaraz de către Tommy Paul (nr.12), care l-a mai învins în Canada în urmă cu un an, a pus capăt unei serii de 14 victorii pentru spaniol, campionul en-titre la Wimbledon şi US Open. Alcaraz a suferit, totodată, a cincea înfrângere în 54 de meciuri în acest sezon, în cursul căruia a câştigat şase trofee.
CITEȘTE ȘI:
Carlos Alcaraz a găsit problema de la Toronto: mingile l-au împiedicat să câștige
Carlos Alcaraz este deja concentrat pe Cincinnati, dar mai are timp să facă un bilanț și să comenteze ce s-a întâmplat la turneul Masters 1000 din Canada, unde a fost eliminat în sferturile de finală. În fața jurnaliștilor spanioli, Carlos Alcaraz a fost sincer și a transmis că mingile de joc i-au pus mari probleme săptămâna aceasta.
"Nu a fost o săptămână bună pentru mine, nu m-am simțit confortabil în niciun meci, deși am avut momente în care am jucat mai bine și mai prost, dar în general nu a fost un meci în care să mă simt bine. Probabil că mingile au avut o mică influență, dar suntem jucători de tenis și trebuie să ne adaptăm la ceea ce vine înspre noi. Dar da, este dificil să joci cu o minge diferită în fiecare săptămână", le-a dezvăluit Carlos jurnaliștilor din Spania.
Turneul ATP Masters Toronto se vede în această săptămână pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo